Cum a reușit Dan Negru să scape de stagiul militar obligatoriu: "Dacă intram atunci în armată, nu mai eram azi cine sunt"

 Dumitrache Laura
.

Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori TV. De-a lungul anilor, a moderat numeroase emisiuni, urmărite de telespectatori. Recent, Dan Negru a povestit cum a reușit să scape de stagiul militar obligatoriu. Celebrul prezentator susține că, dacă s-ar fi înrolat în armată, cu siguranță nu ar mai fi lucrat în televiziune.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Efectuarea stagiului militar nu mai este obligatorie în țara noastră de la 1 ianuarie 2007. Până la acea dată, multe vedete din showbizul românesc au încercat să scape de armată. Printre acestea se numără și Dan Negru, care nu a făcut stagiul militar obligatoriu. Prezentatorul TV nu regretă nicio clipă faptul că nu a făcut armata.

dan negru armatadan negru armata

Dan Negru a fost întotdeauna reticent atunci când vine vorba despre Armata Română. Prezentatorul TV nu a înțeles niciodată care este, de fapt, rostul stagiului militar. Este marcat de tot ceea ce înseamnă arme, iar în urmă cu doi, chiar a amintit, cu tristețe, numele celor doi copii uciși la Timișoara de militarii români, în Decembrie ’89.

Citește și: Cine i-a pus lui Dan Negru porecla „zgârcitul':„Eram ținta lui preferată'

Citește și:Reacția lui Dan Negru după ce Delia a fost criticată pentru că nu vrea copii:”E josnică întrebarea…”

Citește și: Reacțiile vedetelor după ce medicul estetician Călin Doboș a murit:”Un om deosebit și special „

Citește și:Mario Mutu a făcut un scandal monstru, după ce a ajuns la spital, în toiul nopții.A intervenit Poliția

Cum a reușit Dan Negru să scape de stagiul militar obligatoriu

Dan Negru este unul dintre cei mai de succes oameni de televiziune de la noi din țară. De-a lungul anilor a moderat numeroase emisiuni în cadrul cărora a avut invitați de seamă. Recent, Dan Negru a vorbit despre Armata Română, explicând motivul pentru care nu a acceptat să facă stagiul militar.

De la 1 ianuarie 2007, efectuarea stagiului militar nu mai este obligatorie în țara noastră. Printre cei care au preferat să se înscrie la mai multe facultăți pentru a nu intra în armată se numără și Dan Negru. Acesta nu regretă nicio clipă faptul că nu a făcut stagiul militar, deși era obligatoriu.

„N-am făcut armata, am tot dat pe la facultăți ca să scap de armată. De fiecare dată dădeam, intram și atunci te duceai cu hârtia aia cum că ești student și scăpam. Dădeam la facultate doar ca să scap de armată mai degrabă. Erau anii ’89-’90, deci am prins cumva perioada aia complicată, și era vorba aia: „Cine face armată e om, cine nu o face e om și jumătate'. Așa că eu am scăpat', a mărturisit Dan Negru pentru ego.ro.

Dan Negru: „Dacă intram în armată nu mai eram azi cine sunt”

Dan Negru a explicat motivul pentru care nu și-a dorit să fie recrutat. Cu toate astea, vedeta TV a spus că, dacă în acea perioadă alegea armata, în locul radioului, cu siguranță nu ajungea să fie om de televiziune.

Eu fiind din Timișoara mă trimitea la Suceava. Așa erau anii. Nu îmi dau seama de ce mi-a fost frică să plec în armată, dar cred că dacă intram atunci în armată nu mai eram azi cine sunt. Exact în perioada aia m-am apucat de radio. În 1990. Probabil că dacă făceam în anul ăla armată nu mai eram acum, aici, cu voi', a mai spus vedeta tv.

Prezentatorul TV a rămas marcat de Revoluția din 1989

Dan Negru a rămas marcat de Revoluția din 1989 și tot ce s-a întâmplat. În urmă cu doi ani, vedeta TV a reamintit numele celor doi copii uciși la Timișoara de militarii români, în Decembrie 1989.

Sunt acasă în Timișoara și văd pregătiri de Ziua Armatei. Am propunerea pentru ștabii din MAPN: măcar anul ăsta cereți-le iertare părinților ai căror copii au fost uciși de militari români în Decembrie 89. Eu știu doi de aici, din Timișoara: Luminița Florina Botoc. Avea 14 ani în decembrie 89, când a fost împușcată pe la spate de ofițeri MAPN identificați. Cristina Lungu avea doi ani și era în brațele tatălui ei când a fost împușcată de militari în termen. Armata Română n-a fost inocentă atunci. Măcar acum, după 30 de ani, de Ziua Armatei, cereți-le iertare părinților. Cât mai trăiesc și ei…', scria Dan Negru în urmă cu doi ani pe rețelele sociale.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton