Cosmin Cernat, despre suferința trăită la Exatlon: "Am făcut injecții cât pentru o viață"

 Pirvu Cristina
.

Cosmin Cernat a prezentat emisiunea Exatlon. A făcut față provocării, dar a avut parte și de probleme, la un moment dat a fost nevoie chiar și să fie înlocuit. El a povestit acum prin ce a trecut, medicii i-au fost alături, iar starea lui e bună acum. 

Prezentatorul celor trei sezoane ale reality-show-ului „Exatlon', Cosmin Cernat a dezvăluit cum s-a simțit în Republica Dominicană pe parcursul filmărilor. Conform Click, el a fost încântat de această experiență:  „Am fost bucuros că am avut un succes neaşteptat cu «Exatlon», m-am uitat la format şi mi-a plăcut pentru că avea partea de comentariu, de reporterie, de moderare, avea toate genurile”.

Din păcate, el a trecut și prin momente mai puțin plăcute, mai ales când a fost înlocuit pentru o perioadă scurtă. „Un concurent se putea răni însă nu şi prezentatorul. Pentru a-mi reveni vocea, am făcut injecţii antiinflamatoare cât pentru o viaţă, pentru că pastilele nu funcţionau. Am avut doi medici, unul mexican şi unul cubanez, nişte băieţi extarordinari. Şi pentru sezoanele acestea am făcut mult mai multe injecţii. Vorbeam mult, tare, pe plajă, în curent, soare, vânt, iar apoi am încercat să controlez totul mai mult şi a fost mai bine”.

Se pare că el a rămas şi acum cu o sensibilitate în zona gâtului, aşa că se fereşte să bea apă rece sau să mănânce îngheţată.

ExatlonExatlon

Cosmin Cernat, atac la jurnaliştii TV din România: „Sunt mulţi care nu au ce să caute!'

Cosmin Cernat, atac la jurnaliştii din România. După ce s-a întors din Republica Dominicană, prezentatorul şi-a făcut timp pentru familia sa, dar şi pentru a veni la Interviurile VIVA!. Ne-a povestit despre viaţa sa şi competiţie, dar a şi reacţionat privind presa românească!

Foto: Facebook 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton