Claire Holt, cunoscută publicului român în special pentru rolul din Jurnalele vampirilor, a devenit recent mamă pentru a doua oară. Actrița, care mai are un băiețel, a adus pe lume o fetiță.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Claire Holt și soțul ei Androw Joblon au devenit părinți pentru a doua oară sâmbătă, 12 septembrie, și sunt în culmea fericirii, cu atât mai mult cu cât, de data asta, actrița a adus pe lume o fetiță.
Actrița a împărtășit vestea cu fanii de pe Instagram, unde a și postat prima fotografie cu fetița ei.
„Este aici. Fata noastră dulce, Elle. După 27,5 ore de travaliu, ea a zburat în lume și ne-a extins inimile. Suntem atât de recunoscători pentru copilul nostru sănătos și abia așteptăm ca ea să-și cunoască fratele mai mare', a scris Claire Holt în dreptul forografiei în care își ține fetița în brațe.
Claire Holt a pierdut o sarcină
Actrița și soțul ei sunt în culmea fericirii, cu atât mai mult cu cât, înainte de nașterea fiului lor, care în luna martie a împlinit 1 an, Claire a pierdut o sarcină. Mai mult, se pare că nici acum nu a fost ușor pentru Claire, care a stat enorm în travaliu, după cum a mărturisit soțul ei pe Instagram.
Bebelușul Elle și-a făcut în fine apariția după 27,5 ore de travaliu. @claireholt încă o dată mi-a dovedit că este eroina mea și o adevărată luptătoare – te iubesc din toată inima. Îți mulțumesc că ai adus pe lume micuța asta dulce într-un an atât de plin de provocări', a scris actorul pe contul său de socializare.