Cine este și cum arată soția lui Marius Damian de la Asia Express! E actriță și au trei copii împreună

 Lăstun Ana Maria
.

Marius Damian de la Asia Express are o soție superbă, cu care se mândrește ori de câte ori are ocazia! Pe cei doi îi leagă aceeași pasiune, actoria, iar cei trei copii ai cuplului completează tabloul familiei perfecte.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

La plecarea în Asia Express, Marius Damian lasă în țară trei copii și o soție superbă. Actorul face parte din echipa celor trei prezentatori ai show-ului de la Antena 1 și alături de Irina Fodor și Oase va conduce concurenții pe Drumul Împăraților.

Asia Express 4 aduce noi surprize din toate punctele de vedere! De la prezentatori la concurenți, formatul va lua prin surprindere telespectatorii așa cum l-au surprins și pe Marius Damian veștile că revine la Antena 1!

„Sunt foarte foarte emoționat că după un an foarte greu pentru mine am șansa să fiu din nou parte din acest proiect. Este tot ce mi-am dorit și sunt fericit că echipa de producție a avut încredere în mine, iar acum pot spune din nou că «Asia Express» continuă.', a dezvăluit actorul.

sotie-marius-damian-asia-express-2sotie-marius-damian-asia-express-2

Ce soție frumoasă are Marius Damian! Nu se știau prea multe detalii despre ei

Deși are o carieră de succes, Marius Damian a fost mai mereu destul de rezervat în declarații la capitolul soție și copii. Prezentatorul Asia Express formează un cuplu cu Antoaneta Zaharia de ani buni, iar împreună au trei copii. Cei doi nu împărtășesc doar superba poveste de dragoste, ci și aceeași pasiune: actoria.

Citește și: Cine este Marius Damian, unul dintre prezentatorii Asia Express 4

Citește și: Cum a început povestea de dragoste dintre Ion Dichiseanu și Simona Florescu: „Mulți au fost împotriva noastră”

Citește și: Lista completă concurenți Asia Express sezonul 4

Citește și: Marele regret al actorului Florin Busuioc: „I-am pus pe toți într-o situație urâtă”/ EXCLUSIV

Mai mult, ambii soți sunt angajații Teatrului Odeon din Capitală, iar Marius Damian este mândru de soția sa. La capitolul viață profesională, Marius Damian a spus despre a sa soție că este o actriță de nota 10, iar în viața de cuplu Antoaneta Zaharia este… „o bucurie'!

„Mama e un spirit cu totul aparte. O actriţă emblematică a generaţiei, aş zice. O artistă, căci are şi alte veleităţi. Iar ca mamă şi soţie… e o bucurie. E bine să nu o superi totuşi, căci e o leoaică tânără iubirea. Sunt un om fericit.', a mărturisit Marius Damian de la Asia Express.

Marius Damian- peripeții din viața de familie

Cei trei copii ai actorilor au veleități artistice, dar Marius Damian a mărturisit că își vor alege singuri drumul în viață, fără influențe din partea lui sau a soției.

„Le place şi au vizibil pornirea de a ne imita. Fie pe mami, fie pe tati. Dar, dacă cineva m-ar întreba dacă le-aş face actriţe, actori, m-aşa mai gândi. Oricum ar fi, noi le influenţăm destinele până la un anumit punct. Restul, e un mister, o taină, pe care fiecare trebuie s-o descopere..', a declarat prezentatorul Asia Express, pentru Adevarul.

De altfel, Marius Damian se consideră un tată împlinit: o soție, un fiu și două fiice, duc la o nebuloasă viață de familie. în care actorul și Antoaneta Zaharia se simt fericiți, chiar dacă fetițele cuplului sunt cam năzdrăvane.

„E o familie în care fiecare mai are de învăţat câte ceva de la celălalt. Radu, fiind mai mare, deja s-a aşezat pe o direcţie, a artelor frumoase, şi îl urmărim ceva mai detaşaţi, căci pubertatea are nevoie de un spaţiu de căutare. Ilia şi Mina, încă în şcoala primară, sunt două fete năzdrăvane, energice şi pline de initiative care, şi când eşti praf cu oboseala, e bine să le ţii sub observaţie, căci se pot lăsa, încă, cu pereţi pictaţi cu uleiurile lui tata sau cu experimente în baie în care ingredientele de bază sunt săpunurile lui mama.', a mai precizat Marius Damian de la Asia Express, despre copii și soție.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton