Cine este artistul român care a dat mâna cu Papa Francisc la Vatican, ieri: "Am trăit un moment extrem de emoționant"

 Dumitrache Laura
.

Artistul român care a avut oportunitatea să de mâna cu Papa Francisc este compozitorul Andrei Tudor. Artistul a luat parte la Liturghia care a avut loc în ziua Sfinților Petru și Pavel. Din miile de oameni prezenți șa slujbă, Andrei a fost propus să dea darurile la slujbă.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Andrei Tudor a fost prezent la slujba de la Vatican, trăind un moment unic. Artistul a fost alături de familia sa, numărându-se printre cei care au fost ieri, binecuvântați, să ia parte la Liturghie. Compozitorul și-a adus aminte cum în anul 2019 a cântat în Piața George Enescu din București, chiar în momentul în care Papa Francisc trecea pe acolo.

Andrei Tudor cu Papa FranciscAndrei Tudor cu Papa Francisc

Compozitorul și familia lui au avut parte de momente speciale la slujba de la Vatican. Artistul se simte extrem de norocos pentru că a fost ales să dea mâna cu Papa Francisc, în timpul Liturghiei ce s-a desfășurat în cinstea Sfinților Petru și Pavel.

Citește și:De ce l-a sunat Papa Francisc pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei

Citește și: Nici Papa Francisc nu e ferit de boală.Suveranul Pontif a anulat participarea la o slujbă religioasă din cauza unei 'ușoare indispoziții'

Citește și: Mălina Avasiloaie și-a ales nașii de botez. Este o cântăreață celebră de la noi:”Încă puțin și…”

Citește și: Irina Rimes a făcut credit la bancă pentru a intra în lumea muzicii:”Eu nu știam atunci cum funcționează lucrurile”

Cine este românul care ieri a dat mâna cu Papa Francisc la Vatican

Andrei Tudor este românul care a avut oportunitatea să dea mâna cu Papa Francisc la Vatican. Compozitorul s-a numărat printre cei care au fost miercuri, 29 iunie, binecuvântați să ia parte la slujba de la Vatican. Andrei și familia lui au trăit un moment unic, mai ales că acesta a fost ales să dea mâna cu Papa Francisc. Evenimentul a avut loc ieri, în timpul Liturghiei ce s-a desfășurat în cinstea Sfinților Petru și Pavel.

'Din mii de oameni am fost propuși noi, din partea Episcopei Greco-Catolice de Oradea, să dăm darurile din cadrul slujbei', a declarat Andrei Tudor pentru FANATIK. 

Andrei Tudor, emoționat în timpul întâlnirii cu Papa Francisc

Artistul a ajuns la Vatican primind invitația Episcopia Greco-Catolică de Oradea și a asociației Enjoy Music Oradea. Andrei Tudor a declarat că a trăit momente extrem de emoționante, mulțumindu-le preoților pentru această oportunitate.

'Azi, la Basilica San Pietro din Vatican, la invitația Episcopia Greco-Catolică de Oradea și a asociației Enjoy Music Oradea, am avut minunata șansă, de a participa la Sfânta Liturghie de Sf. Petru și Pavel. Si de a prezenta darurile pentru ofertoriu, chiar Papei Francisc. Am trăit un moment extrem de emoționant. Nu am cerut nimic și am primit enorm. Mulțumesc Preasfințitului Virgil Bercea, părintelui Popa Paul, lui Ovidiu Lazăr și muzicii care mă poartă și mă însoțește peste tot, într-o călătorie mininată. Muzica e de vină', pentru tot', a mai spus compozitorul român.

Compozitorul român, moment de neuitat cu Papa Francisc

Andrei Tudor le-a spus internauților că în anul 2019, în timp ce cânta o piesă dedicată venirii Papei Francisc în România, ploaia s-a oprit puțin.

'Nu am cerut nimic și am primit enorm. Mulțumesc Preasfintitului Virgil Bercea, părintelui Paul Popa, lui Ovidiu Lazăr și muzicii care mă poartă și mă însoțește peste tot. Intr-o călătorie minunată. Muzica e de vină' pentru tot…În 2019, la invitația Bisericii Catolice din București, prin părintele Francisc Doboș și a prietenului meu Liviu Elekeș, am cântat A Tempo, piesa mea, în Piața George Enescu, atunci când Papa Francisc și-a urmat traseul prin fața scenei noastre, dedicată prezenței sale. Țin minte că ploua foarte tare și doar când Sfântul Părinte a trecut pe acolo, ploaia s-a oprit puțin', a scris Andrei Tudor pe Facebook.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton