Cine este Alexandru Brebenoiu. A participat la emisiunea Mireasa, unde a avut norocul să o cunoască pe Ana. Cei doi sunt împreună și în ziua de astăzi, după ce s-au clasat pe locul 2 în finală și s-au căsătorit. Au urmat și alte apariții ale acestuia, una dintre cele mai memorabile fiind cea din emisiunea Splash! Vedete la apă, de la Antena 1.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
A fost unul dintre cei șapte concurenți din sezonul 4 al emisiunii Mireasa. Atunci când a intrat în această competiție a dezvăluit că provine dintr-o familie modestă și își dorește să se așeze la casa lui. Mai mult decât atât, a mai recunoscut că își dorește doi copii cu viitoarea lui soție și a ales deja numele lor.
Cine este Alexandru Brebenoiu
Alexandru Brebenoiu s-a născut în data de 3 mai 1996, la Drobeta Turnu Severin. Are 26 de ani și este zodia Taur. Atunci când s-a prezentat în platoul Mireasa, a dezvăluit că nu a putut să fie însoțit de mama lui, pentru că femeia muncește în Germania ca să asigure familiei sale un viitor mai bun.
Cine este Alexandru Brebenoiu. „Provin dintr-o familie simplă, modestă, din păcate mama mea nu a putut să vină cu mine pentru că lucrează în Germania. Cu mama am o relație foarte bună de prietenie, știu cât de mult mă iubește, iar eu o iubesc foarte mult și mereu țin cont de părerea ei’, a declarat Alexandru la Antena 1, potrivit wowbiz.ro.
Citește și: Ana și Alex de la Mireasa trec prin momente dificile: „Psihic este foarte greu”
Citește și: Sânziana Buruiană o alăptează și acum pe fiica ei, deși în curând merge la școală: „În public mi-e rușine”
Citește și: Cine este Ion Șaulescu. A devenit viral pe internet în trecut
Citește și: Cum arată Carmen de la Sălciua fără machiaj și filtre: „Asta este fața mea naturală”
Ce studii are Alexandru Brebenoiu
Cine este Alexandru Brebenoiu. A urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din Timișoara și s-a descris drept un bărbat care nu este gelos și care îi oferă libertatea necesară partenerei de viață. Visează să aibă doi copilași, pentru care a ales deja și numele. Din fericire, visul de a-și găsi partenera i s-a îndeplinit, căci acum are o căsnicie frumoasă cu Ana, roșcata care i-a furat inima la Mireasa.
„Sunt un bărbat foarte deschis, nu sunt posesiv sau gelos, iar într-o relație ofer libertatea unei femei. Sunt o persoană foarte asumată, sinceră și cu bun simț. Sunt un bărbat foarte familist, îmi doresc doi copii, deja le-am ales și numele. Vreau fată și băiat, acum să le găsim și viitoarea mămică‘, a adăugat el, când s-a înscris în emisiune.
A trecut printr-o despărțire dureroasă
Cine este Alexandru Brebenoiu. Acum este fericit alături de Ana, soția lui, dar nu a fost mereu la fel de norocos în viața lui amoroasă. A avut o relație timp de cinci ani cu fosta lui parteneră de viață. Urmau să se căsătorească, dar cuplul s-a destrămat înainte să ajungă în fața altarului. Cu toate acestea, Alexandru Brebenoiu a rămas la fel de atașat de ideea de familie, iar soarta i-a scos-o în cale pe frumoasa roșcată care l-a cucerit iremediabil.