Ce spune Marius Țeicu despre relația dintre Alexandru Arșinel și soția lui: "A iubit-o foarte mult". Actorul i-a dedicat o piesă

 Oana Pantazi
.

Alexandru Arșinel a plecat, la 83 de ani, într-o lume mai bună, iar aici au rămas să-i poarte dorul familia și fanii, dar cu siguranță despărțirea a fost cea mai grea pentru soția sa, Marilena, de care pe marele actor l-a legat o frumoasă poveste de dragoste. Iată ce dezvăluie compozitorul Marius Țeicu despre relația specială dintre cei doi soți!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

În 1966, Alexandru Arșinel și-a cunoscut soția, care de atunci i-a fost alături timp de 56 de ani, până când moartea i-a despărțit. În timp, cei doi soți au fost afectați, pe rând, de grave probleme de sănătate, dar și-au fost permanent alături, uniți de o poveste de dragoste emoționantă. Poveste care a intrat în nemurire și prin intermediul piesei Marlena, compusă de Marius Țeicu pentru soția actorului și cântată de Alexandru Arșinel.

astazi-este-ziua-ta-marius-teicu-52814astazi-este-ziua-ta-marius-teicu-52814

Alexandru Arșinel și-a adorat soția. Ce piesă i-a dedicat

Alexandru Arșinel și-a adorat soția și a declarat asta în nenumărate rânduri, însă puțini știu că marele actor i-a dedicat o melodie extrem de emoționantă, compusă de Marius Țeicu și interpretată de el – o frumoasă declarație de dragoste.

'Am decis să urc piesa pe YouTube, acum, pentru că el a plecat, e în amintirea lui, dar cântecul e compus în 1997, iar după 2000 Alexandru Arșinel a făcut filmarea aceasta. Noi eram într-un turneu, el era cu soția, era ziua Marilenei, am zis să îi facem un cadou, am vorbit și cu Aurel Storin, textierul. Când ne-am întors am compus piesa. Arșinel a iubit-o foarte mult pe Marilena lui!

Ea așa de tare s-a bucurat când a ascultat piesa de dragoste, pe atunci era sănătoasă. Am fost prieteni foarte buni, am fost în zeci de spectacole și cu Alexandru Arșinel și cu Stela Popescu, doi profesioniști de primă mână. Mă impresionau și râdeam de fiecare dată la glumele lor, deși spuneau același text. Am colaborat cu amândoi, am scris și un musical pentru ei, care se chema 'Omul care a văzut moartea', spectacol care s-a jucat la Teatrul 'Constantin Tănase', din distribuție făcea parte și Vasile Muraru', a dezvăluit Marius Țeicu pentru ego.ro.

Citește și: Cine este Marilena, soția lui Alexandru Arșinel. Au fost căsătoriți timp de 54 de ani

Citește și: Cine sunt și cu ce se ocupă Bogdan și Cristian, copiii lui Alexandru Arșinel.Nu au urmat cariera tatălui

Citește și: Ce spunea Alexandru Arșinel despre moarte:'Nu regret nimic, chiar dacă am greșit, am fost eu'

Citește și: În ce și-a investit averea Alexandru Arșinel.Avea 4 case, terenuri, dar și o colecție de timbre

Piesa este interpretată de Alexandru Arșinel

Din textul piesei reiese din plin dragostea pe care Alexandru Arșinel i-o purta Marilenei, femeia care i-a fost alături, la bine și la rău, mai bine de jumătate de secol. Iar vocea marelui actor i-a impresionat pe fani, după trecerea sa în neființă.

'Cum pot să spun mai bine/, Cât de mult trăiesc prin tine/, Și ce frumos porți vina de a mă fi iubit/, Eu, un actor grăbit, și tu/, Marlena, dragostea mea din tei/, Și mamă pentru copiii mei/, Marlena, tu rugăciunea mea de sărbătoare și norocul meu/, Marlena, astăzi mă întorc spre tine/, Vreau să-ți fac urări de bine/, Să ne iubească Domnul/, Cum ne-a iubit mereu la bine și la greu/, Marlena, tu rugăciunea mea de sărbătoare și norocul meu/, Teama și curajul meu, umbra și lumina mea, Marlena/'.

Alexandru Arșinel a plecat în neființă cu o mare dorință

În anul 2016, când împlineau 50 de relație, s-a petrecut o nenorocire. Actorul și soția lui petreceau alături de cei dragi de ziua nepotului, iar Marilena avea grijă de copiii care se jucau. La un moment dat, tocul i s-a agățat de scări, s-a rostogolit și s-a lovit puternic la cap. A fost operată, dar nu a mai fost niciodată ca înainte. Soțul ei i-a fost alături și a îngrijit-o la Sinaia, până când a fost și el dat peste cap de problemele lui de sănătate.

Cu puțin timp înainte de a pleca în neființă, Alexandru Arșinel și-a exprimat încă o dată îngrijorarea pentru starea de sănătate a partenerei sale de viață. În cadrul unui filmuleț postat la scurt timp după ce marele actor a murit, Dan Negru a purtat cu Alexandru Arșinel o discuție filosofică. Atunci, omul de televiziune l-a întrebat ce i-ar răspunde lui Dumnezeu în ziua morții. Iar gândurile sale s-au îndreptat, invariabil, spre Marilena.

„I-aș spune: „Doamne, te-ai ținut de cuvânt! Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în lumea asta și bună, și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un lucru nu m-ai ajutat încă și îți spun în fiecare zi Doamne, ajută-mă! Și te rog ajută-mă ca Marilena să se simtă mai bine! Ai obligația asta pentru că sunt corect cu tine. Mă închin în fața Ta în fiecare zi. Las-o pe Marilena să se simtă mai bine!', spunea Alexandru Arșinel.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton