Ce sacrificii au făcut părinții lui Theo Rose ca să își crească cei trei copii: "Cu împrumuturi bancare, cu de toate"

 Laciu Andreea
.

Theo Rose a fost invitata lui Radu Țibulcă în podcastul lui de pe Youtube. Artista a dezvăluit o mulțime de detalii neștiute până acum despre relația ei cu Anghel Damian, dar și despre familia ei. Cântăreața este foarte apropiată de părinții săi, iar acum le înțelege și mai bine sacrificiile făcute de-a lungul timpului, pentru că se pregătește să devină și ea mamă. Este decisă să aibă grijă de cei dragi până în ultima clipă și să facă orice sacrificiu pentru ca tatăl și mama ei să își trăiască într-un mod cât mai liniștit bătrânețile.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Cântăreața nu a crescut într-o familie cu posibilități financiare prea mari, dar a fost protejată de toate grijile de către părinții ei. Cei doi și-au crescut copiii cu multe sacrificii, dar, atunci când a crescut, Theo Rose a înțeles tot ceea ce au făcut pentru ea, în primii ei ani de viață.

theo-rose-10-3theo-rose-10-3

Ce sacrificii au făcut părinții lui Theo Rose

Cântăreața se bucură enorm că va deveni mamă, pentru că asta îi va aduce și mai aproape pe părinții ei. Theo Rose le este foarte recunoscătoare pentru toate sacrificiile pe care aceștia le-au făcut de dragul ei. Chiar dacă nu le era deloc ușor, i-au ferit pe cei trei copii de grijile de zi cu zi.

„Acum mă bucur că fac un copil că știu că asta o să mi-i apropie cu forța cumva, știi… (n.r. pe părinții ei) Că ai nevoie de sprijinul, de ajutorul lor. Cred că este o datorie pe care o ai pe termen nelimitat față de părinții tăi. Eu când îmi aduc aminte câte eforturi au făcut… Tot ce au făcut ei pentru mine a fost un efort continuu. Au avut trei copii de ținut în școli, la un moment dat eram toți trei la București.

Asta pentru ei era ceva aproape imposibil de susținut. Cu împrumuturi bancare, cu CAR-uri, cu de toate. Mă gândesc că s-au chinuit și eu n-am trăit niciodată cu impresia asta. Eu când eram mică credeam că noi avem mulți bani, datorită faptului că nu îmi lipsea nimic. Nici nu ceream mare chestie, aveam în casă… Făcea mama orez cu lapte, aveam ceva dulce. Aveam tot timpul de mâncare, era atmosfera cea mai plăcută pe care mi-o puteam închipui”, a povestit Theo Rose în podcastul lui Radu Țibulcă.

Citește și: Cum se înțelege Theo Rose cu Alex Leonte, după ce și-a refăcut viața cu Anghel Damian: „Dumnezeu m-a pus cu cine trebuia să fiu. Anxietatea a dispărut”

Citește și: Cum a ajuns Theo Rose, de fapt, în juriu la Vocea României: „Smiley m-a sunat”

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă mama lui Theo Rose. Nina Diaconu are 57 de ani: 'Muncă multă și mult bun simț'

Citește și: Ce planuri are Andreea Marin cu viitoarea ei soacră, de Crăciun: „Emoții mari'

Ce dramă a trăit familia artistei

Una dintre bunicile lui Theo Rose a suferit o lovitură în urma căreia ultimii ei ani din viață au fost foarte dificili, atât pentru ea, cât și pentru cei din jur. Cu toate acestea, a fost îngrijită cu mult devotament de cei dragi.

„La mine în familie, mama tatălui meu, după o lovitură dură la cap, a suferit o operație, nu și-a mai revenit. A rămas așa ca un copil, uneori își amintea cum ne cheamă, a supraviețuit doi ani așa. Nu mai știa cu cine vorbește, avea rare momente în care își amintea. Au avut grijă de ea până în ultimele zile. Eu am aceeași datorie față de părinții mei. Sper să aibă o viață cât mai lungă și să nu treacă prin chinuri sau dureri. Am răbdare, că sunt părinții mei”, a mai povestit Theo Rose.

Ce copilărie a avut Theo Rose

A fost norocoasă, căci a fost singura dintre cei trei copii care i-a avut pe ambii părinți alături în primii ani de viață. Artista este decisă să aibă grijă de ei când va fi cazul, indiferent de ce ar putea însemna asta.

„Mama, tata, se implicau activ în creșterea mea. Eu am fost norocoasă, dintre cei trei frați care suntem, pentru că la mine amândoi au fost foarte implicați. Pe vremea fraților mei, unul dintre ei muncea sigur, era plecat și a fost mai greu, s-au crescut unul pe altul, mai apelau la bunici.

La mine a fost toată lumea implicată, dar au făcut eforturi extraordinare și atunci știu că asta este datoria mea față de părinți. Eu trebuie să am răbdare cu ei pentru tot restul vieții, să îi îngrijesc până când viața asta pentru ei se oprește, indiferent ce ar însemna asta pentru mine. Trebuie să fac pauză, să mă mut acolo pentru ei, pentru ei orice”, a completat Theo Rose.

Sursă foto: Facebook, Instagram, captură Youtube

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton