Ce pensie are Anca Pandrea. Actrița este ajutată de prieteni, pentru că nu se descurcă cu banii încasați lunar de la stat

 Lupescu Anca
.

Anca Pandrea are 73 de ani și multe probleme de sănătate. Din păcate, starea artistei nu este deloc bună, iar medicii au diagnosticat-o cu insuficiență respiratorie și pneumonie.

Îndrăgita actriță are parte de ajutor din partea prietenilor, care îi asigură medicamentele și alimentele, pentru a o proteja de pandemia de coronavirus, virusul care i-ar putea fi fatal.

„N-am mai vrut să-mi sperii prietenii şi, pentru că am simţit că e ceva în neregulă, m-am dus la spital, unde mi-au zis că ar fi bine să mă internez. Am fost internată la cardiologie, unde mi-au spus că am inima îmbătrânită, că am probleme la o aortă şi că o valvă scapă sânge. Mi-au dat o mulţime de medicamente şi mi-au recomandat să nu mănânc sărat, să nu car greutăţi, să nu stau la soare şi să nu obosesc'

Tot prietenii o ajută și financiar, pentru că Anca Pandra încasează aproape 1000 de lei pensie, o sumă care nu îi ajunge pentru cheltuielile lunare.

Nu a primit niciun ban de pe urma lui Iurie Darie

În 2012, când Iurie Darie a murit, drepturile de autor ale acestuia i-au revenit lui Ducu Darie, marele regizor care s-a stins din viață anul trecut.

Acesta ar fi trebuit să preia și să încaseze banii pe care Iurie Darie îi lăsase în urmă însă Ducu a declarat că nu a avut timp să îi încaseze.

anca-pandrea-iurie-darie-mainanca-pandrea-iurie-darie-main

'După moartea lui Iura, i-am spus lui Ducu să-i preia şi să-i încaseze drepturile de autor de la CREDIDAM. El mi-a zâmbit şi mi-a spus că el nu are nevoie de acei bani şi că mai mult m-ar ajuta pe mine. Însă probabil din lipsă de timp, Ducu nu a ajuns nici la CREDIDAM, nici la notar. Nu am insistat la Ducu pentru că a fost doar o promisiune, nu o obligaţie din partea lui', declara Anca Pandrea, citată de impact.ro.

Având în vedere că Anca Pandrea nu a fost niciodată căsătorită cu acte cu Iurie Darie, acesta nu a putut să-i lase nimic deși dorința acestuia a fost de a-i lăsa ei tot.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton