Cele mai cool lucruri pe care Alexandra Ungureanu le face/le poartă în această vară

 Florentina Liutic
.

Se știe că vara e unul din cele mai aglomerate perioade ale anului pentru artiști. Cum este vara aceasta pentru tine, Alexandra?

Din fericire, anul acesta am avut activitate în mod constant și e destul de bine organizată până spre sfârșit. Prima parte a anului a stat sub semnul Frenchmania, un proiect început de anul trecut și inițiat de Institutul Francez și bunul meu prieten, Keo. Frenchmania își propune să readucă interesul tinerilor pentru limba franceză prin intermediul muzicii în limba franceză interpretată de artiști renumiți, din toate genurile. În primăvară am avut un turneu de cluburi prin țară, dar seria concertelor continuă și în vară. Highlightul verii este, pentru mine, un concert acustic pe care-l voi susține la Terasa Monteoru alături de trupa the dAdA și invitați speciali, pe 6 iulie. Îmi doresc să creez o atmosferă vibrantă, plină de emoție și să dau o nouă interpretare pieselor mele. Concertul se numește 'Lumea viseaza' și pregătirile pentru el au început deja și îmi ocupă timpul în această perioadă. Am și surprize pentru fanii mei, o colaborare inedită cu o super trupă și participarea la unul dintre cele mai mari festivaluri ale verii.

 

13413678_10153692760830994_771884470229227272_n
Călătorești foarte mult, spune-mi, ce anume nu-ți lipsește niciodată din bagaj?

Nu-mi lipsesc multe lucruri, călătoresc mereu cu extra bagaj, preferând să fiu pregătită pentru situații neprevăzute sau schimbări de vreme.

 

Apropo de călătorii, care a fost vacanța în care ai avut parte de cele mai spectaculoase peripeții?

Pentru că a fost cea mai lungă de până acum, vacanța de o lună și ceva în Zanzibar, o lume cu totul diferită de ce văzusem până atunci. De la excursii inedite și aventuri pe ocean, prin păduri, la scufundări, până la experiențe culinare fabuloase și întâlniri cu oameni speciali.

 

Vara aceasta unde vei merge? În afară de concerte, ți-ai programat o vacanță de relaxare?

Din păcate, nu stau așa de bine cu planurile de vacanță, față de alți ani: o 'escapada' la Koln, la nunta unei amice. Posibil să ajung și la Amsterdam.

 


Care este destinația în care ai mers și te-ai simțit cel mai bine?

Berlin. Este un oraș superb, al artiștilor cool, perfect pentru tineri și distracție în locuri inedite.
Dar o destinație în care ți-ar plăcea să mergi și n-ai reușit până acum să ajungi?

Prin Asia pe undeva. (râde)

 

Din punct de vedere al stilului vestimentar, ai impresionat mereu prin ținute extravagante, dar extrem de stylish. Cum arată garderoba ta în acest sezon? 

Rămân pe o linie clean, minimalistă, relaxată, dar în acest sezon îmi place să adaug și influențe romantice, volanele, și ușor sexy, piesele off-the-shoulder.
Care e ținuta preferată pentru timpul liber?

O pereche de pantaloni culottes și un t-shirt.
Ce designeri îți plac cel mai mult?

Proenza Schouler îmi place la nebunie, Dior pentru accesorii, balerinii Miu Miu.
Care sunt piesele de rezistență din dressingul tău vara aceasta?

O rochie superbă de la Sonia Rykiel și o salopetă Cos.
Fustă sau pantalon?

Pantalon.
Sandale sau papuci?

Papuci.

 

Claudia Cojocea

 

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton