Cătălin Moroșanu de la Survivor, mesaj emoționant pentru soția lui, la împlinirea a 19 ani de căsnicie: "Îmi pare rău că nu putem..."

 Lupescu Anca
.

Cătălin Moroșanu și soția lui au împreună o relație de 19 ani. Cei doi au fost împreună la bine și la greu, iar acum, de aniversarea lor, sportivul este plecat în Republica Dominicană, la Survivor, așa că nu poate fi prezent lângă jumătatea lui.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Cu toate acestea, Moro s-a gândit din timp și i-a lăsat un mesaj emoționant soției sale, Georgiana, alături de care are o fetiță. Pe 7 februarie, cei doi împlinesc 19 ani de relație. Celebrul sportiv i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

'Scriu aceste rânduri acum, la început de ianuarie, pentru că știu că la aniversarea noastră voi fi departe, dar i-am rugat pe băieți să mă ajute cu postarea acestui mesaj chiar pe 7 februarie. Îmi pare rău că nu putem merge în locul nostru preferat ca în fiecare an. Pe 7 februarie 2002 a fost prima noastră întâlnire. De atunci au trecut 19 ani, 19 ani peste care am trecut împreună la bine și la greu. Împreună făceam naveta pentru a ajunge la școală la Iași, împreună am locuit în căminele din Vladimirescu și împreună am împărțit un pachet de biscuiți în parcul Copou pentru că nu îmi permiteam mai mult. 

cine-este-si-cum-arata-sotia-lui-catalin-morosanu-4cine-este-si-cum-arata-sotia-lui-catalin-morosanu-4

Ai fost în dreapta mea indiferent de vreme și vremuri. Mă întorceam de la antrenamente plin de accidentări și alegeai să îmi bandajezi rănile, încurajându-mă să continui, în timp ce alții mă descurajau. Cuvintele tale m-au motivat să muncesc și mai mult pentru visul meu. Ai fost și ești persoana care îmi oferă echilibru în tot ce fac.  Mi-ai dăruit și un înger, pe Natalis. Acum am tot ce îmi doresc, sunt un bărbat împlinit, însă sunt așa datorită ție.  La mulți ani împreună, femeia vieții mele!❤️', i-a scris Cătălin Moroșanu soției sale.

Cătălin Moroșanu a vrut să se bată cu Alexandra Stan și Roxana Nemeș

Cătălin Moroșanu a făcut un gest incredibil la Survivor. Faimosul a sărit la gâtul Roxanei Nemeș, în timpul meciului pentru recompensă. În episodul de joi, 21 ianuarie, scenele de la Survivor au fost aproape ireale! Echipa Faimoșilor este din ce în ce mai tensionată, iar Cătălin Moroșanu a dat dovadă de un comportament greșit.

În lupta pentru recompensă, Cătălin Moroșanu s-a enervat enorm și s-a năpustit asupra colegelor sale din echipa Faimoși: Roxana Nemeș și Alexandra Stan.

Alexandra Stan a izbucnit în plâns și îi acuză pe băieții din echipa sa că sunt misogini și nu apreciază eforturile pe care le fac fetele în timpul probelor.„Mi se pare ca nu suntem luate în serios… Au ieșit la suprafață șerpii! Chiar sunt un om super puternic și chiar am trecut prin foarte multe chestii și nu credeam că o să fie așa greu!’, spune cu ochii in lacrimi, Alexandra Stan.

Citește și: Pepe a plecat în vacanță la munte cu fetițele. Ce vedetă l-a însoțit:„Prietenul la nevoie se cunoaște

Citește și: Pepe și Raluca au stabilit data divorțului.Cu ce rămâne fiecare la partaj

Citește și: Ștefania și Speak, poveste de dragoste ca în filme! Au dezvăluit toate secretele relației lor:„Primul pas l-a făcut Ștefan, el m-a abordat, iar primul sărut a venit din partea amândurora / EXCLUSIV

„Lui Stan nu îi convine nimic. E puțin fițoasă, dar e un om care a muncit extraordinar de mult. S-a obișnuit cu confortul de acasă,a declarat Jador.

Cătălin Moroșanu a început să o critice pe blondină din mai multe motive, iar cei doi au început să aibă o discuție mult mai tensionată. „Mă, femeie, vrei să mori pe aici?!, i-a reproșat Cătălin Moroșanu Alexandrei Stan.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton