Cătălin Botezatu împlinește astăzi 55 de ani, însă designerul a fost surprins în avans, ieri, de către Angela Similea, care l-a emoționat atît de tare, încât acesta a izbucnit în lacrimi, în direct, la TV. Iată ce i-a spus marea artistă!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cu doar câteva ore înainte de a împlini 55 de ani, Cătălin Botezatu a fost surprins, în direct, la Teo Show, de Angela Similea, una dintre cele mai mari artiste ale României, pe care, mărturisește, a idolatrizat-o. Reacția designerului a fost una extrem de emoțională, Cătălin Botezatu nemaiputându-și stăpâni lacrimile după ce artista i-a transmis mesajul aniversar.
Cătălin Botezatu, surprins de Angela Similea în direct
Designer cu o carte de vizită impresionantă atât pe plan național, cât și internațional, Cătălin Botezatu împlinește azi 55 de ani și, cu siguranță, va fi felicitat de mii de fani, prieteni și cunoștințe. Acesta a fost luat însă prin surprindere ieri, cu doar cîteva ore ănainte de ziua lui, la Teo Show, de către Angela Similea, una dintre personalitățile pentru care are un respect deosebit.
„Tocmai voiam să spun că o idolatrizam și în timp am avut șansa și onoarea să fac niște videoclipuri superbe. Pentru vremea aceea erau revoluționare. Pe urmă, când am devenit creator de modă, i-am făcut rochii acestei dive. Pentru mine era… nu știu dacă dânsa realiza, pentru mine era ceva dumnezeiesc. Și așa va rămâne”, a spus Cătălin Botezatu, la Teo Show, despre Angela Similea.
La rândul său, marea artistă și-a exprimat admirația față de designer, cuvintele sale emoționante făcându-l pe designer să izbucnească în plâns, în direct.
Citește și: Florin Chilian, despre secretul piesei Iubi
Citește și: Cum arată fratele Roxanei Ciuhulescu. Felix e mai înalt decât ea:„A avut grijă de mine mereu’
„Eu am fost impresionată de talentul tău și nu numai, mulți au talent, dar nu știu cum să-l folosească. Tu ai fost orientat de mic, ai știut să folosești darurile cerești, Dumnezeu ți-a fost alături. E adevărat că ai plătit din când în când cu sănătatea ta, dar omul care lucrează cu credință și cu dăruire nu poate să nu plătească într-un fel. Și pentru că nu vorbesc din cărți, știu cât de multă jertfă se face pentru a-ți duce profesia la înălțimea la care tu simți că o poți duce.
Cătălin, eu îți doresc pentru ziua ta un singur lucru, dar care stă la temelia tuturor celorlalte daruri, sănătate”, i-a transmis Angela Similea designerului.
„Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit în ultimii ani”
Angela Similea a fost nu doar una dintre marile cântărețe ale Generației de Aur, ci și, cu siguranță, vedeta cel mai bine îmbrăcată a epocii comuniste. Iar Cătălin Botezatu și-a amintit că, de-a lungul timpului, a avut ocazia de a colabora de mai multe ori cu Angela Similea.
„Vă mulțumesc frumos, emoția m-a copleșit! Mi-am adus aminte și de melodia „Să mor de dragoste rănită', pentru că și în clipul acela am fost alături de dumneavoastră. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit în ultimii ani, vă mulțumesc!, i-a spus designerul, cu ochii în lacrimi, artistei.
Replica Angelei Similea nu a întârziat, marea artistă făcându-i lui Cătălin Botezatu un compliment emoționant.
„Pe tine trebuie să te iubească toată lumea modei din România, pentru că tu ai avut curajul să te duci cu pretenție și să iei tot ce se putea lua și aduce aici, în țară, pentru a învăța domnișoarele, doamnele ce înseamnă frumosul în ținută. Felicitări! Eu, personal, îți mulțumesc încă o dată, public”, a mai spus artista la Teo Show.