Cele mai comune afecțiuni de care suferă pisicile

 advertising.ringier
.

Chiar dacă se spune că pisica are nouă vieți, în realitate, aceasta este un animal destul de sensibil. Orice pisică se poate îmbolnăvi, iar dacă afecțiunea de care aceasta suferă nu este tratată la timp, animalul se poate confrunta cu simptome grave. 

Touși, cea mai bună soluție este prevenția, așa că îți recomandăm să mergi cu pisica ta la un control veterinar de cel puțin două ori pe an. Iar pentru a putea depista anumite boli, este important să știi cum se manifestă acestea, așa că îți prezentăm o parte dintre cele mai comune afecțiuni de care suferă pisicile.

Panleucopenia

Panleucopenia este o boală contagioasă gravă, care se manifestă la pisici prin tulburări serioase la nivelul sistemului gastrointestinal. Boala este provocată de un virus care se transmite de la un animal la altul și care poate să reziste chiar și un an, în zonele în care au trăit pisici bolnave. Panleucopenia este o boală frecventă, mai ales în rândul pisicilor tinere. 

Primul semnal de alarmă în cazul acestei afecțiuni este lipsa de energie a pisicii. Dacă animalul tău de companie refuză hrana și apa și are stări de somnolență, este cazul să te îngrijorezi. Alte simptome pot fi diareea frecventă, vărsăturile sau febra. 

Iar dacă pisica începe să se miște mai greu sau să miaune frecvent, ar fi bine să o duci la veterinar. În unele cazuri, pisicile care suferă de panleucopenie sunt internate, deoarece pisicile se deshidrateaza sever, iar tratamentul trebuie administrat prin perfuzie.

Cea mai bună soluție de prevenire a acestei afecțiuni este vaccinarea. Prima doză de vaccin trebuie administrată în primele două săptămâni, iar rapelul, la 4-5 luni. Dacă puiul de pisică se vindecă de panleucopenie, acesta va fi imunizat pentru tot restul vieții.

Insuficiență renală acută la pisici

Insuficiența renală apare adesea la pisicile mai în vârstă, sau la pisicile care își petrec mai mult timp pe afară. În general, aceasta problemă apare în timpul sezonului rece, manifestându-se prin dureri abdominale, deshidratare, vărsături, refuzul de a consuma hrană, lipsa urinatului și febră.

Dacă pisica ta suferă de insuficiență renală, va mieuna încontinuu și va fi mult mai agitată. Nivelul toxinelor va crește foarte mult în momentul în care urina nu mai este eliminată, așa că este recomandată o vizită la veterinar, dar și folosirea diureticelor, pentru ca rinichii să fie deblocați și să producă un nivel normal de urină.

Infectarea cu paraziți

Paraziții externi pot să cauzeze boli serioase și leziuni ale pielii care se pot infecta. Căpușele și puricii sunt cei mai întâlniți ectoparaziți, care reprezintă un risc major atât pentru sănătatea animalelor de companie, cât și pentru oameni. Căpușele se hrănesc cu sângele pisicii, dar în același timp pot transmite boli, așa că este necesar să acționezi în timp util și să elimini acest parazit. 

Pentru a preveni infectarea cu paraziți, pisica trebuie spălată frecvent cu șampon împotriva puricilor și căpușelor. De asemenea, trebuie evitate ieșirile în aer liber, iar spațiul din casă trebuie igienizat destul de des cu insecticide. 

O altă problemă frecvent întâlnită la pisici sunt paraziții intestinali. În general, puii sunt mai sensibili, așa că este indicat un control la medicul veterinar, pentru a determina cu exactitate ce tip de paraziți intestinali are și ce tratament ar trebui să urmeze. Paraziții intestinali pot apărea în urma folosirii unui nisip neigienic în litieră sau a consumului de carne crudă.

Toxoplasmoza

Toxoplasmoza apare în general în urma consumului de carne contaminată. La început, toxoplasmoza se manifestă ca o răceală banală, însă, în anumite cazuri, poate duce la formarea unor chisturi pe anumite organe, care pot afecta organismul. 

Pentru a preveni apariția unei astfel de afecțiuni, este necesar să cureți zilnic locul unde stă pisica ta și să eviți administrarea de carne crudă sau de produse lactate nepasteurizate.

Anemia infecțioasă acută

Simptomele unei pisici bolnave de anemie sunt lipsa poftei de mâncare, puls slab și neregulat, mucoasa cu aspect icteric, acuitate vizuală și auditivă redusă și stări de instabilitate. Virusul se transmite prin mușcături de insecte sau de la animale bolnave. Însă anemia poate fi tratată cu ajutorul unor preparate pe bază de fier.

Așadar, acestea sunt o parte din afecțiunile cu care pisica ta se poate confrunta. Poți preveni acest lucru, dacă îi asiguri pisicii tale o dietă sănătoasă și echilibrată, o igienă corespunzătoare, dar și vaccinurile necesare.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton