Cătălin Botezatu a împlint azi 54 de ani, dar nu și-a serbat ziua de naștere! Ce i-au spus medicii din Turcia

 Lupescu Anca
.

Cătălin Botezatu a trecut prin clipe dificile anul acesta. El a ajuns din nou pe patul de spital. Designerul a stat într-o clinică din Turcia unde s-a dus pentru a-și face un control, analize și pentru a se asigura că starea lui de sănătate este una bună, mai ales că în trecut a fost supus unor intervenții chirurgicale la inimă, dar și la colon, după ce i-a fost depistată o tumoră.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Recent, la finalul lunii trecute, juratul de la Bravo, ai stil a precizat că se simte obosit în ultimul timp, dat fiind că a muncit foarte mult.

„A fost un an foarte bun pentru mine. A fost o toamnă extrem de plină, cu multe prezentări prin țară. Am avut show-uri de modă în Paris, la Craiova, la Timișoara, Cluj, Arad, iar zilele trecute un show online „Miss Măriuță”, care s-a bucurat de mult succes. Apoi, emisiunea „Bravo, ai stil”, de la Kanal D, plus proiectele pe care le pregătesc pentru anul viitor. Deci, pot să spun că am avut activitate, nu am stat deloc, nu am întrerupt nimic. Nu am resimțit pandemia din punctul acesta de vedere, slavă Domnului', a spus designerul într-un interviu pentru click.ro.

În privința stării de sănătate, Botezatu a spus că în urma controlului, medicii i-au recomandat să evite efortul și stresul.

„Cu sănătatea sunt ok. Am fost în urmă cu trei săptămâni la control în Turcia și mi s-a spus să am mai multă grijă de mine, să evit efortul, stresul. În continuare iau medicamentele prescrise de medicul meu. Cu sănătatea nu este de glumă', a mai spus el. 

Cât despre ziua lui de naștere, Cătălin Botezatu a spus că nu și-o va sărbători la fel ca în anii trecuți, cu petreceri luxoase și cu mulți invitați.

images-2-1images-2-1

„Nu petrec anul acesta. Spre deosebire de anii trecuți, în care făceam petreceri cu sute de persoane, acum fac o excepție. Nu este momentul de sărbătorit, trebuie să fim realiști, responsabili. Cu sănătatea chiar nu este de jucat', a spus designerul.

Afacerile lui Cătălin Botezatu, afectate de pandemia de coronavirus

Designerul a vorbit Antena Stars despre problemele pe care i le-a creat pandemia de coronavirus, unde a povestit că încearcă să își repună afacerile pe picioare.

„Am stat numai la telefoane, am lucrat de acasă. Îmi fac planuri de viitor, am încercat să reprogramez tot ce a fost anulat, să dau restartul afacerilor mele', a povestit Cătălin Botezatu.

Citește și: Cum au ales Andra și Cătălin Măruță să-și educe copiii:'Nu credem în răsfăț. Spunem cu fermitate nu'. Se gândesc să facă un reality-show / EXCLUSIV

Citește și: Andra și Cătălin Măruță dezvăluie secretele unei căsnicii de 12 ani:'Nu ne blocăm în certuri'. Cum au depășit greutățile în relație / EXCLUSIV

Citește și: Augustin Viziru, primele declarații înainte de finala Ferma 2020:„Nu plec capul în fața nimănui, nu tolerez și nu fac compromisuri’/ EXCLUSIV

Citește și: Un nou cuplu în showbiz!Iuliana Luciu și Cristi Mitrea sunt împreună

Din nefericire, închiderea marilor centre comerciale i-a adus prejudicii lui Cătălin Botezatu, cu atât mai mult că nu se preconizează deschiderea acestora prea curând.

„S-au închis multe magazine, și asta aduce un minus activității mele și o gaură imensă din punct de vedere financiar. Oamenii au rămas acasă și trebuie să am grijă. Noi nu i-am dat afară’, a mărturisit designerul.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton