Cât costă un meniu la restaurantul lui Constantin Enceanu. Celebrul artist de muzică populară și-a împlinit, acum câțiva ani, un mare vis, acela de a-și deschide propriul local. Printre meniul zilei și alte mâncăruri, se găsesc și scoicile, dar și burgerii lui Chef Scărlătescu, renumite pentru gustul lor special. În ultima perioadă însă artistul a fost obligat să facă o schimbare în ceea ce privește prețurile la restaurantul său.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Constantin Enceanu este unul dintre cei mai iubiți interpreți de muzică populară de la noi. Artistul are mai mereu o agendă încărcată de evenimente și este mai mereu pe drumuri, pentru a cânta la diferite concerte prin țară. Tot ce câștigă din muzică, investește în restaurantul său din Filiași, unde clienții se adună din ce în ce mai mulți, odată cu eliminarea restricțiilor anti COVID.
Între timp, restaurantul dispune și de un loc de joacă pentru copii, devenind astfel un adevărat centru de evenimente. Părinții care sosesc în local pot servi liniștiți masa, în timp ce micuții lor se pot distra în voie. Perioada pandemiei nu a fost tocmai una bună pentru artiști. Dar Constantin Enceanu a reușit să se adapteze vremurilor și să aibă venituri și din alte surse. Așa, el a deschis o afacere în colaborare cu Chef Cătălin Scărlătescu, unul dintre bucătarii renumiți și îndrăgiți din România.
Citește și: Ce va face Constantin Enceanu cu afacerea de peste 200.000 de euro:„Ne-am gândit la copii'
Citește și: Constantin Enceanu a fost la un pas de divorț:”Am vrut să ne despărțim”
Citește și: Elena Gheorghe, cea mai colorată apariție de la petrecerea VIVA!Ce rochie spectaculoasă a purtat
Cât costă un meniu la restaurantul lui Constantin Enceanu
Constantin Enceanu și-a deschis, acum ceva timp, un restaurant în Filiași, de care e tare mândru. De când s-au anulat restricțiile, clienții vin în număr cât mai mare, cu atât mai mult cu cât artistul a amenajat și un spațiu de joacă pentru copii. Într-un interviu pentru Ego.ro, solistul a povestit despre afacerea lui de suflet, dar și ce schimbări a fost nevoit să facă în ultima perioadă.
„Zilele trecute, am inaugurat locul de joacă, am pus tobogane gonflabile, ca pe Litoral, am cumpărat din Germania și o tiroliană, ca în parcul din Sinaia, are o lungime de 20 de metri. Ne străduim să facem frumos, am avut, de 1 Iunie, peste 100 de copii la locul de joacă. Noi am gândit acest părculeț pentru cei care ne vizitează. E mare lucru să-ți lași copilul în siguranță să se joace, căci sunt supravegheați, iar tu să vii să-ți bei liniștit cafeaua, la aer curat. Organizăm și petreceri pentru copii, cu tematică', a transmis el.
„S-au scumpit toate'
Artistul spune că a fost nevoit să crească prețurile la restaurantul său, pe fondul scumpirilor în toată țara, inclusiv la benzină și motorină. Chiar și așa, vedeta va avea o vară plină de evenimente, de la nunți și până la botezuri. Cât costă să mănânci la restaurantul lui Constantin Enceanu? De exemplu, un meniu de prânz, cu ciorbă și tocăniță, ajunge la 22 de lei.
„S-au scumpit toate, și benzina și motorina, ne obligă situația să creștem și noi prețurile la mâncare, în local, cu 10-15%. O să fie o vară plină, avem foarte multe nunți și botezuri la restaurantul nostru din Filiași. Dacă înainte organizăm doar sâmbăta și duminica, acum avem de joi până luni. În pandemie, toată lumea și-a anulat petrecerile, iar acum au dat toți buluc', a mai spus artistul pentru sursa citată.
Cât era, inițial, meniul la restaurantul lui Enceanu
Interpretul de muzică populară și-a deschis propria afacere, în colaborare cu Cătălin Scărlătescu. Vedeta este tare mândră de restaurantul său din Filiași în al cărui meniu se regăsesc preparatele celebre ale juratului de la Chefi la cuțite, printre care burgeri și scoici. Bucătarul i-a fost alături prietenului său încă din 2019, când se pregătea să deschidă localul. Înainte de valuri de scumpiri la produse, meniul zilei costa în jur de 17 lei.
„Acum trei ani, Cătălin Scărlătescu le-a școlit pe bucătăresele mele, a fost profesorul lor. În meniu, găsiți și ‘scoicile lui Scărlătescu și ‘burgerul lui Scărlătescu. Iar meniul zilei este de 17 lei, în care sunt incluse două feluri de mâncare, de pildă, ciorbă de văcuță și mămăliguță cu varză și cu ciolan afumat, a mai precizat cântărețul pentru sursa citată', a precizat el, la un moment dat.
Angajații lui Enceanu, pedepsiți la buzunar dacă greșesc
Constantin Enceanu își „lovește’ angajații unde îi doare mai tare dacă greșesc. Aceștia sunt amendați dacă uită becul aprins sau lasă apa deschisă. Conform solistului, chiar angajații i-au mărturisit că, acum, când este vorba de banii lor, verifica apa și lumina de trei ori înainte să plece acasă.
„Am pus amendă de 50 de lei, pentru cine lasă apa deschisă sau becul aprins. Și uite că acum angajații se uită de trei ori, înainte să plece. Așa mi-au spus, acum, când e vorba de banii lor. Când era vorba de banii mei, nu conta, nu le păsa‘, a spus Constantin Enceanu.
Sursă foto: Facebook, arhivă