Cabral ar putea fi tătic pentru a treia oară. Andreea Ibacka nu exclude posibilitatea unei noi sarcini: ”Mi-am făcut antrenamentul”

 Stamen Diana
.

În luna decembrie, Andreea Ibacka aducea pe lume primul copil. Proaspăta mămică s-a recuperat destul de repede după sarcina, iar silueta ei este de invidiat. Soția lui Cabral nu ar spune nu unui al doilea copil.

Deși este încă devreme să se gândească la un al doilea copil, Andreea Ibacka nu exclude posibilitatea unei noi sarcini. Soția lui Cabral ne-a declarat că este ea consideră că este frumos ca orice copil să crească cu un frate de o vârstă apropiată. Așadar, Cabral ar putea fi tată pentru a treia oară, însă pentru asta trebuie să mai avem puțină răbdare, pentru că nu au trecut decât trei luni de la nașterea lui Namiko.

'Dacă ne dă Dumnezeu, da. Adică nu exclud posibilitatea, dar trebuie să mai așteptăm un pic. Să zicem că mi-am făcut antrenamentul acum. A doua oară sau a treia oară e din ce în ce mai ușor. Da, cred că este frumos ca orice copil să crească cu un frate de o vârstă apropiată și s-ar putea întâmpla', a declarat Andreea Ibacka pentru VIVA!.

Când va avea loc botezul lui Namiko

Botezul micuței Namiko va avea loc în scurt timp, pentru că Andreea Ibacka plănuiește ca evenimentul să fie în luna mai. Petrecerea de botez va fi una destul de restrânsă și vor participa doar apropiații acestora. Nașii de botez ai micuței Namiko vor fi Irina și Răzvan Fodor, nașii de cununie ai Andreei Ibacka și a lui Cabral.

‘Ne-am gândit și la botez, dar încă nu ne-am organizat ca să zic așa. L-am tot amânat. Probabil va fi la sfârșit de mai. Nu-mi doresc nimic sofisticat, adică vom fi o mână de oameni, familia, câțiva prieteni și vom face un grătar. Probabil o să mă organizez pe ultima sută de metri. A fost important să găsesc o biserică și am ales-o. O să fie un eveniment simplu, cu tematică românească. Vor fi aceiași nași, Irina și Răzvan Fodor, care ne-au și cununat acum câțiva ani.’, ne-a dezvăluit Andreea Ibacka.

Citește și: Andreea Ibacka, despre relația pe care o are fiica lui Cabral cu bebelușul ei. În multe familii acest subiect este tabu! | EXCLUSIV

Citește și: Prima imagine cu fetița lui Cabral și a Andreei Ibacka. E mulatră și are mult păr

FOTO: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton