Tina Turner a vrut să se sinucidă din cauza bolilor: "Nu mă puteam ţine pe picioare". Regina Rock’n Roll a murit la 83 de ani

 Dumba Gabriela
.

Ce boli avea Tina Turner. Regina Rockn Roll a murit astăzi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă boală suferită, în casa ei din Kusnacht, lângă Zurich, Elveţia. Artista a vorbit în trecut despre lupta ei cu cancerul, dar și despre momentul extrem de greu când a fost la un pas de moarte în urma unui atac cerebral. Din cauza suferințelor, Tina Turner a vrut să se sinucidă.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Reprezentanții Tinei Turner au declarat că artista „a murit în mod pașnic”, după o lungă suferință, fără a preciza exact despre ce boală a fost vorba. Însă, este știut faptul că Tina Turner a dus o luptă grea cu cancerul, că a trecut printr-un transplant de rinichi, dar a fost la un pas de moarte din cauza unui atac cerebral care a lăsat-o paralizată.

profimedia-0018864997profimedia-0018864997

Tina Turner a murit. Ce boli a avut artista

În 2013, Tina Turner a suferit un atac cerebral la trei săptămâni de la nunta cu producătorul muzical german Erwin Bach (63 de ani) și a trebuit să învețe din nou să meargă.

Fără să îşi dea seama de gravitatea stării sale, a încercat să plece din cabinetul doctorului. „Atunci am descoperit că nu mă puteam ţine pe picioare. Mi-era prea ruşine să cer ajutor. Picioare şi muşchi de oţel de la dans, dar nu aveam puterea să mă ridic. Terifiată, m-am târât până la o canapea, tot timpul gândindu-mă că nu mi-o pot imagina pe Tina Turner paralizată. M-am îndoit că aş mai fi putut purta vreodată tocuri, să nu mai vorbim despre dansat cu ele'.

Artista a vorbit în trecut, într-un interviu publicat de ziarul britanic The Mirror, despre dificultățile prin care a trecut și despre cum privește viața la 80 de ani pentru că atunci se afla la această vârstă.

„Am 80 de ani. Ce crezi? Cum mă gândeam că o să fiu la 80 de ani? Nu aşa', a spus ea atunci. „Arăt bine. Mă simt bine. Am trecut prin boli grave, dar le-am depășit. E ca și cum aș avea o a doua şansă în viaţă', a mai spus artista.

Citește și:Tina Turner, o viață mai grea decât ne-am fi imaginat. A fost victima violenței și a abuzurilor din partea fostului soț: ‘Simțeam în gură gustul de sânge’

Citește și:Tina Turner a fost victima unui soț abuzator: „Ike m-a dus la un sex show în noaptea nunții noastre’

Citește și:Fiul Tinei Turner s-a sinucis. Avea 59 de ani

Tina Turner a avut cancer și soțul ei i-a donat un rinichi. Tina Turner a vrut să se sinucidă din cauza bolilor

În 2016, a fost diagnosticată cu cancer intestinal. Din cauza efectelor secundare date de tratamentul tradiţional, Tina Turner a ales remediile homeopatice, motiv pentru care starea sa de sănătate s-a înrăutățit, fiind nevoită atunci să facă un transplant de rinichi, pe care i l-a oferit chiar soțul ei.

„Erwin a emanat mereu încredere, optimism şi joie de vivre. Cu ajutorul lui, am încercat să rămân calmă', povesteşte ea.

Tina s-a vindecat de cancer după ce medicii i-au extirpat o parte din intestine, dar problemele renale s-au agravat și ea a luat în calcul varianta sinuciderii asistate. Erwin i-a donat un rinichi, iar operația de transplant s-a încheiat cu bine în aprilie 2017, potrivit Mediafax.

„Consecinţa ignoranţei mele a ajuns să provoace o problemă de viaţă şi de moarte. În acel moment de învinovăţire, am aflat ceva minunat despre Erwin. Nu mi-a reproşat niciodată că am greşit. În schimb, a fost loial, blând şi înţelegător şi hotărât să mă ajute să trec prin asta în viaţă', mai spunea Tina Turner.

Operaţia a avut loc în 2017 şi a fost în mare parte un succes, deşi corpul ei încearcă să respingă noul organ. Simptomele – precum ameţeală, neatenţie, nelinişte – reprezintă provocări, dar, cu Bach alături, Tina Turner continuă să persevereze.

„Ştiu că aventura mea medicală este departe de a se încheia, dar sunt încă aici – suntem încă aici, mai apropiaţi decât ne-am fi imaginat vreodată. Privesc în urmă şi înţeleg de ce karma mea a fost aşa cum a fost. Binele a venit din rău. Şi nu am fost niciodată atât de fericită cum sunt azi', spunea Tina Turner în urmă cu ceva timp.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton