Bogdan de la Insula Iubirii o ameninţă pe Mirela: "Nu mai minţi, că nu am făcut încă publice discuţiile în care spui de Mircea"

 Pirvu Cristina
.

Bogdan de la Insula Iubirii continuă să o provoace pe Mirela. El susţine cu tărie că aceasta minte în multe privinţe după sfârşitul emisiunii de la Antena 1. 

Bogdan de la Insula Iubirii susţine că Mirela minte. El spune că nu există niciun cont fals şi că ea ar fi fost persoana care ar fi vorbit despre ispita Mircea şi ispita Nicoleta. Mai mult decât atât, şi Hannelore, soția lui, a fost adusă în discuție. Bogdan e în stare chiar să publice conversațiile pe care Mirela le-a purtat cu Hanne despre Mircea.

Bogdan a afirmat că Hannelore a plătit pentru greșelile făcute la Insula Iubirii.

„Continui pe acelaşi subiect, mai bine vorbeşti despre dieta de 19.99 lei sau hainele tale, apropo din dieta aia ai cotă parte să-i dai lui Ionuţ. Încearcă să fii cu capul pe umeri şi să nu mai minţi, că nu am făcut încă publice discuţiile tale cu Hanne, în care spui de Mircea şi de X unele lucruri. Aşa că fiecare să-şi vadă de treaba lui. Hanne nu este sfântă, a plătit tot ce a făcut la Insula, dar uită subiectul Hanne. Şi discuţiile alea nu erau false, pentru că erau discuţiile tale cu ea. Sau ţi-a făcut cineva cont fals înainte să te cunoască lumea, în aprilie, când nici nu se difuza emisiunea”, a spus Bogdan în mediul online.

Hannelore si Bogdan s-au căsătorit după Insula Iubirii

Hannelore si Bogdan s-au căsătorit după Insula Iubirii

Mirela de la Insula iubirii vrea să-și mai facă și alte intervenții estetice

Concurenta a slăbit peste 20 kilograme, și-a mărit buzele cu acid hialuronic și a apelat la diverse tratamente de înfrumusețare. Mirela de la Insula iubirii nu vrea să se oprească aici, pentru că are de gând să își mai facă și alte intervenții estetice atunci când va simți că este nevoie. După ce s-a întors din Thailanda, concurenta s-a transformat total și mai mult, aceasta a reușit să aibă încredere în ea și să nu se mai lase afectată de oamenii răi din jurul ei. După această experiență, Mirela de la Insula iubirii a învățat multe și este împăcată cu ea că și-a dat seama cu cine a fost într-o relație atât timp.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton