Avem fotografii de colecție cu cele două foste rivale de la "Uite cine dansează" – Oana Zăvoranu și Lili Sandu

 Oana Pantazi
.

Acum 13 ani, Lili Sandu și Oana Zăvoranu jucau împreună în telenovela Numai iubirea', iar un an mai târziu, cele două apăreau împreună într-un pictorial în revista Viva! După 12 ani, Oana și Lili s-au întâlnit din nou, de data asta fiind rivale în show-ul Uite cine dansează'.

 

A doua emisiune a show-ului Uite cine dansează' a început în forță, iar spre finalul serii lucrurile erau oarecum tranșate, pe ultimul loc în preferințele juriului fiind cuplul format din Oana Zăvoranu și coregraful ei, Daniel Dobre, care au lăsat impresia că participă la emisiunea Uite cine NU dansează'. Surpriza a fost că pe ultimele locuri în preferințele publicului s-au aflat Lili Sandu și Iulian Turcanu, care au impresionat juriul dansând un slowfox aproape impecabil.

 

Dacă eliminarea Oanei era previzibilă – vedeta nu s-a prezentat aproape deloc la repetiții, iar dansul ei a lăsat mult de dorit –, nu același lucru se poate spune și despre Lili Sandu și coregraful ei, a căror prestație s-a bucurat de aprecierea juriului. Cu toate acestea, perechea a scăpat „la mustață” de eliminare, doar Oana și Daniel având mai puține voturi din partea telespectatorilor decât ei.

 

 

Dacă pe la jumătatea anilor 2000 rivalitatea dintre Oana și Lili a făcut multe valuri la un moment dat, cea din urmă fiind acuzată că era invidioasă pe rivala ei, căreia nu-i recunoștea calitățile interpretative, iată că, 12 ani mai târziu, Lili și-a luat revanșa, reușind să rămână în competiție, în timp ce Oana a fost eliminate… Sigur, aici nu e numai karma la mijloc, ci și faptul că Oana Zăvoranu chiar nu s-a străduit aproape deloc. Din păcate, divei nu i-a fost de ajuns farmecul incontestabil, ea și coregraful său devenind prima pereche care a părăsit competiția prin eliminare (Dana Budeanu a fost obligată să se retragă din cauza unor accidentări repetate).

 

 

 

Mihaela Radulescu și CabralMihaela Radulescu și Cabral

La final, Oana și-a luat la revedere cu eleganță: „Vă mulţumesc că m-aţi votat, că ne-aţi urmărit, consider că sunt alţi concurenţi mult mai buni decât noi! Am regăsit aici o echipă extraordinară, oameni extrem de dragi sufletului meu! Vă iubesc şi vă mulţumesc că ne-aţi dat şansa asta, și suntem convinși că pasiunea ei pentru dans nu se va opri aici.

În galeria foto veți găsi instantanee din cele mai frumoase momente ale show-ului, dar și fotografii de colecție cu Oana Zăvoranu și Lili Sandu, împreună într-un pictorial inedit Viva!, din anul 2005.

 

Oana Pantazi

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton