Valentina Pelinel - From New York, with love!

 Revista VIVA
.

„Conteaza mult ce te face fericit. Daca ai ales calea usoara sau alta cale si te simti tu bine, asta e ceea ce conteaza. Ca daca nu esti fericit, apar bolile, stresul, nervii si gata!

De fapt, tu cu ce te ocupi?
Mi-e foarte greu sa dau un raspuns atunci cand ma intreaba cineva asta. Spun ca sunt model, dar acum sunt ceva mai mult decat atat: am inceput, dupa cum ai vazut, sa prezint festivaluri – am prezentat Dakino, Eurovision. Acum ma pregatesc sa scot un DVD cu aerobic alaturi de profesoara mea (Luminita Nicolescu – n.r.), merg la emisiuni, deci nu mai pot spune ca sunt doar model. Sigur ca fac in continuare sedinte foto, dar nu stiu exact acum unde ma incadrez. (rade)

Ce vrei tu sa faci cu notorietatea pe care o ai?
Iata, acum sunt imaginea unei companii suedeze de cosmetice in Romania, de exemplu. Am multe propuneri, dar eu am venit din America unde am lucrat 10 ani la un anumit standard de la care nu vreau sa abdic. Nu vreau sa cobor stacheta, preturile, nimic. Asta e alegerea mea. Nu doresc, de exemplu, o emisiune la tv doar pentru a avea… o emisiune la tv. Pe mine nu ma incanta cantitatea, ci calitatea. Niciodata nu mi-a placut sa fac parte din card.

Vorbeste-mi despre materialul video pe care il pregatesti.
La un moment dat m-am ingrasat si atunci m-am intrebat ce sa fac si cum sa slabesc. Am ajuns la un nutritionist, am tinut o dieta si am inceput sa studiez serios ce inseamna alimentatia sanatoasa. Am inceput sa fac sport, mai faceam eu, dar nu asa sustinut. Tema oricarei emisiuni la care am fost apoi invitata era cum am slabit, ce am facut… Si atunci mi-a venit ideea. Am discutat si cu profesoara mea de aerobic si acum ne antrenam inainte de a inregistra. Sper sa iasa DVD-ul in septembrie. Am vrut sa arat pas cu pas cum am facut si, mai mult decat atat, vreau sa ma pregatesc, dupa cum iti ziceam mai devreme, sa raman insar-ci-nata, sa fiu intr-o super forma si sa schimb mentalitatea asta conform careia atunci cand esti gravida nu poti face sport. E o prostie! Sigur ca poti! Eu voi arata exact si cum. Am prietene la New York care sunt insarcinate si care arata extraordinar. Adica sunt suple, doar ca au burtica. Asa cum a facut si Dana Razboiu. Nu ai vazut cum arata cand era insarcinata?

Ma uit la tine si cred ca faci parte din categoria femeilor care au o viata frumoasa si usoara.
Eu cred ca da! (rade) Am fost si sunt norocoasa.

Si cum privesti meseria sotului tau?
Nu-mi place politica, dar inteleg ca este pasiunea lui. L-am luat cu totul, la pachet cu politica, cu fetita lui, cu tot. Incerc sa contrabalansez starea lui de nervi si de iritare atunci cand in politica i se intampla lucruri rele, dar ce sa fac? Acesta este el, nu?

Ai declarat de curand ca abia acum ai o relatie buna cu fetita lui. De ce abia acum?
Abia acum ne intelegem cu adevarat bine, pentru ca acum comunicam excelent. A fost un stres pentru mine – nu stiam ce inseamna un copil – asa cum a fost si pentru ea cu mine ca mama… vitrega, sa spun. Eu eram aterizata de pe scena de la New York direct acasa, ea avea 4 ani atunci. Acum are 9. Deci a fost un stres intre noi, dar eu cred ca era normal. Eu eram stresata, era si ea, Cristi la fel. Dar a durat ceva pana ne-am prins cum trebuie sa functioneze treaba asta.

Si ce ai inteles tu din aceasta maternitate impusa?
Ca ea nu avea nicio vina, bietul copil, si ca eu trebuia sa cedez si sa fac lucrurile sa mearga, pentru ca, sa stii ca si eu am avut momente in care am spus gata, cedez, imi iau bocceluta si plec. Dar mi-am dat seama ca asta nu e o solutie.

Tu esti un om rabdator?
Acum, da. Sau, mai exact spus, acum sunt mai rabdatoare decat inainte. Odata cu varsta am devenit asa.

Ce a contat mai mult in viata ta? Norocul sau talentul?
Cred ca amandoua, stii cum e: norocul vine, e ca un tren care ajunge in gara, dar daca nu alergi putin sa-l prinzi… il pierzi.
 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton