Dupa ce-a facut senzatie in 2002 in rolul pictoritei mexicane Frida Kahlo, Salma Hayek a intrat o vreme intr-un con de umbra. Cu folos: in 2009 s-a casatorit cu magnatul Fran§ois-Henri Pinault, iar anul trecut a fost decorata de presedintele Nicolas Sarkozy cu Legiunea de Onoare pentru serviciile aduse Frantei.
Greu de inteles unde incape atata determinare intr-o femeie de doar 1,65 metri. Nascuta in statul Veracruz din Mexic, in sanul unei familii putred de bogate, Salma Hayek (45) ar fi putut sa stea toata viata pe o insula exotica cu un Cuba Libre plin ochi cu gheata intr-o mana si o revista glossy in cealalta, ferindu-si ochii de soare la adapostul unor ochelari Yves Saint Laurent si tinand-o dintr-o petrecere extravaganta in alta.
Nu ca n-ar putea-o face si acum, insa nu datorita banilor tatalui ei – presedinte al unei companii petroliere din Mexic. Nici macar datorita sotului ei – mostenitorul imperiului PPR, consortiu care are in portofoliu marci ca Gucci, Balenciaga, Alexander McQueen sau Stella McCartney. Adevarul e altul: diva latino a reusit sa stranga doar prin forte proprii o avere estimata la 85 de milioane de dolari si si-a castigat astfel, nu doar independenta financiara, ci si puterea de-a face ce crede cu viata ei, fara sa-i pese de comentariile malitioase sau doar invidioase de pe margine.
SARACA FATA BOGATA
Prin anii 80, un viezure de fata in varsta de 12 ani, cu ochii cafeniu inchis care nu stateau o clipa locului, pasea pentru prima oara pe taramul fagaduintei. Salma Valgarma Hayek Jiménez fusese trimisa, asa cum e obiceiul in randul bogatasilor, la studii in America. La scurt timp, mica mexicanca este diagnosticata cu dislexie si se intoarce acasa, unde studiaza relatii internationale.
Nici in Mexicul natal problemele nu o ocolesc: era adesea tachinata de colege pentru statura mignona si conformatia baieteasca. In decembrie anul trecut, invitata la Graham Norton Show de pe canalul britanic BBC, pentru a promova filmul Motanul incaltat', Salma marturiseste ca a recurs atunci la o decizie disperata. Am mers impreuna cu parintii la o biserica renumita pentru ca indeplinea miracole si cand slujba s-a terminat si eram pe punctul de-a pleca, mi-am amintit ca mai trebuie sa cer ceva. Mi-am afundat mainile in cazanul cu apa sfintita, le-am trecut peste sani si l-am rugat pe Iisus sa mi-i faca mai mari.'