Roger Federer: Stapanul turneelor

.

Roger Federer: Stapanul turneelor

Roger Federer: Stapanul turneelor


In prezent Roger Federer e stabilit in Elvetia, la Oberwil, si traieste cu Mirka Vavrinec, fosta jucatoare de tenis iesita din circuitul profesionist in 2002, dupa o accidentare.

In al doilea rand, jocul lui Federer se bazeaza pe o deplasare la limita plauzibilului pe linia de fund. Acolo unde altii fug cu limba scoasa, el gliseaza. Acolo unde altii icnesc obiditi, el loveste maiestuos si destins. Si mai e ceva. Federer nu e un jucator instinctual, care lasa totul pe seama improvizatiei si a reflexului. Tenisul lui e cerebral fara savantlac si aerisit fara scamatorii. O intuitie reconfortanta il face sa vada imediat bresa din armura celuilalt. Nu exista tenisman care a jucat impotriva lui si nu s-a simtit vulnerabil. Instalat pe platforma confortului psihic si stapan pe mijloacele tehnice, Federer confera victoriilor sale un aer inexorabil, de fatalitate scrisa in destinul fiecarui oponent. Nu in ultimul rand, s-a observat ca dozajul de forta, istetime si mobilitate il ajuta pe elvetian sa-si impinga mereu adversarul in colturile terenului, sa-l fixeze prin deschiderea unghiului de atac si sa-l impinga spre greseala. Cine pierde in fata lui Federer n-o face doar fiindca e mai slab cotat, ci in primul rand fiindca nu poate evita capcanele sale.


Cu un asemenea repertoriu, era limpede ca Roger Federer avea sa-si construiasca un palmares stufos. El a izbutit sa urce succesul spre zonele rarefiate unde ameteala te prinde iute si te lasa greu. Din 2 februarie 2004, Federer e pe primul loc in ierarhia tenisului masculin si nu da semne ca s-ar lasa clintit. E adevarat, hatrii spun ca exista minciuni, minciuni sfruntate si statistici. Numai ca statistica releva un fapt care face din Federer nu doar un campion la moda, ci si un aspirant la suprematia absoluta. De pilda, in cele patru triumfuri consecutive de la Wimbledon (2003-2006), unde numai Borg si Sampras au mai bifat „cvarta, elvetianul a pierdut in total doar cinci seturi, prin comparatie cu cincisprezece ale suedezului si paisprezece ale americanului. Mai mult, un mic exercitiu de contabilitate provizorie efectuat in ianuarie 2007 a scos la iveala ca, invingator in 46 din cele 59 de finale ale carierei, Federer a obtinut un procentaj de reusita de 78%, devansandu-i astfel pe Pete Sampras (72,7%), John McEnroe (71,3%) si Bj¶rn Borg (70,5%). In fine, ca o picanterie, acelasi Federer a fost primul tenisman din lume care a reusit o „victorie alba in Tennis Masters Cup, intr-o semifinala in care argentinianul Gaston Gaudio a aflat ca poti sa iesi de pe teren fara sa fi castigat nici macar un ghem (0-6, 0-6).


Vitrina cu trofee a lui Roger Federer trebuie largita, caci cupele adunate pana acum au inceput sa se frece intre ele, in criza de spatiu. La ora actuala, elvetianul a strans o recolta cu care nu se pot lauda multi fachiri ai tenisului: patru victorii finale la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006), trei la Melbourne (2004, 2006, 2007) si trei la US Open (2004, 2005, 2006), cu o singura si mare restanta la Roland Garros, unde a prins doar o finala in 2006. Li s-au adaugat succese in alte turnee importante (Indian Wells, Miami, Monte Carlo, Hamburg, Madrid, Stuttgart, Cincinnati, Montreal), inclusiv in cele de Masters. Intrat in tenisul profesionist din 1998, Federer a castigat pana acum peste doua milioane si jumatate de dolari doar din tenis, fara contractele de publicitate care, evident, n-au lipsit.


In prezent Roger Federer e stabilit tot in Elvetia, la Oberwil, si traieste cu Mirka Vavrinec, fosta jucatoare de tenis iesita din circuitul profesionist in 2002, dupa o accidentare. Roger si Mirka s-au cunoscut la Olimpiada de la Sydney, in 2000, si nu se grabesc sa oficializeze o relatie lipsita doar de tumultul care-i face fericiti pe paparazzi. Curtenitor si poliglot, Federer isi tine conferintele de presa fie in engleza, fie in franceza, facand abstractie de faptul ca limba lui materna este germana. El pastreaza pe chip zambetul unui campion relaxat, desi intr-un cotlon al mintii staruie speranta ca la proximul Roland Garros isi va lua singurul examen cazut dintr-o sesiune doldora de note maxime.

Text Radu Paraschivescu

Page: 1 2