MAIA MORGENSTERN – NU CREDE IN DESTIN
In 1995, ati jucat in primul spectacol pus in scena de Razvan Mazilu, Dama cu camelii'. Cum a fost prima intalnire cu Razvan?
L-am cunoscut pe Razvan pe cand era student. Am crezut in instinct si am ascultat un tanar care mi-a povestit despre teatru-dans. Probabil ca nici eu, nici el nu stiam ce vrem unul de la altul. Dar felul in care iubesc dansul si ii respect pe cei daruiti cu acest har m-a facut sa il ascult. Imediat s-a creat intre noi o punte a unei prietenii neconditionate.
Cum e Razvan ca prieten?
Ne simtim, comunicam si ne completam unul pe altul dincolo de asa da, asa nu. Ne intelegem dincolo de cuvinte. Se poate intampla orice, oricum, oricand, noi suntem prieteni. Dincolo de timp, de evenimente, de moda, de succese, de dezamagiri. Nimic nu clinteste prietenia noastra.
Ce v-a atras in primul rand la rolul Isadora Duncan?
Razvan mi-a vorbit despre acest proiect cu multi ani in urma. Dintr-o sumedenie de motive, proiectul s-a amanat si aproape ca imi luasem gandul de la el. De ce Isadora Duncan? Pentru ca, dincolo de ceea ce stim si de ceea ce nu stim despre ea, spiritul Isadorei Duncan s-a pastrat. De la ea incoace, altfel se gandeste, se traieste si se simte dansul.
Jucati in multe spectacole in tara si calatoriti mult. Uneori ajungeti acasa doar pentru cateva ore si plecati din nou. Unde gasiti energia de a merge mereu mai departe?
Habar nu am, de fapt. Poate asa sunt construita. Poate avem in noi surse nebanuite de energie si atunci cand e vorba de motivatie si cand constati ca este nevoie de tine, gasesti si forta.
Cum sunteti ca parinte? Stati deoparte, priviti si aprobati din start ceea ce copiii dvs. sunt deja sau aveti tendinta sa doriti sa-i schimbati?
Dezideratul meu este sa imi amintesc cum eram eu cand eram de varsta copiilor mei. Sa-mi amintesc de nevoile, ambitiile, spaimele mele. Nu vreau sa imi schimb copiii, ii ascult cu toata seriozitatea si incerc sa le inteleg dorintele, furiile, bucuriile, marturisirile. Incerc sa nu ma erijez nici intr-un judecator, nici intr-un politist care dirijeaza circulatia vietii lor.
Sunteti si profesor de teatru. Va simtiti mai bine printre tineri sau printre actorii cu experienta?
Ma simt bine alaturi de cei de la care invat, si ma refer acum la artistii aflati in plina maturitate, dar si la tinerii colegi sau viitorii colegi. Ma simt bine alaturi de oamenii onesti care daruiesc din timpul lor, din energia lor, din talentul lor. Ma simt trista si neputincioasa in fata oamenilor care pun orgoliul personal si narcisismul si dorinta de a epata inaintea bucuriei cercetarii creatiei.
Intotdeauna m-au fascinat intalnirile actorilor de dupa spectacol. Despre ce vorbesc actorii seara, la cina?
Nu ies la cina. Zbor acasa. Sa scot rufele din masina si sa citesc, sa controlez ghiozdanul, lectiile…
Tatal dvs. v-a sprijinit sa faceti Teatru. Ati procedat la fel cu fiul dvs. Practic, istoria se repeta… Credeti in destin?
Nu, nu cred in destin, cred in determinare si in munca. Sigur ca sunt intamplari, conjuncturi, coincidente, dar cel mai tare cred in puterea noastra de a lucra cu si asupra datelor noastre.
Aveti proiecte in film in desfasurare sau in viitorul apropiat?
Tocmai am pierdut un rol intr-un film despre viata lui Picasso pentru ca am o premiera la Teatrul National si tocmai am terminat un film, Domnisoara Christina', in regia lui Alex Maftei.
Luana Danet
Foto: Cornel Lazia
Urmărește-ne pe 
