Ati ales un resort unde era interzisa intrarea copiilor sub 18 ani. Sa inteleg ca acolo erau oameni pusi pe distractii interzise minorilor sau oameni obositi care pur si simplu nu mai vroiau sa auda plansete de bebelusi? (zambesc)
A: Aaaaa, evident ca era un loc pentru oameni care cautau linistea!
V-ati facut prieteni in aceasta vacanta?
P: Da, argentinieni in primul rand, localnici multi si, culmea, si doua cupluri de romani la fel de relaxati ca noi.
Sunteti genul de cuplu care simte nevoia sa aiba compania prietenilor sau va place sa stati mai mult singuri?
Jumate-jumate.
Care sunt lucrurile de care sunteti dependenti?
P: Eu sunt dependent de familie, dar daca ne referim la lucruri palpabile, e vorba de telefonul mobil. Desi am realizat ca se poate si fara el cateodata.
Care e sentimentul pe care l-ati avut cand v-ati intors din acel tinut exotic inapoi in Bucuresti?
A: Abia asteptam sa ne vedem fetitele. Era o senzatie de mult dor, dar a doua zi dimineata cand ne-am trezit si au inceput: „mami, vreau aia', „tati, du-ma acolo', am realizat ce bine a fost in vacanta! (rade)
Acum, amandoi v-ati reintors la lucru… Pavel, un nou sezon «Romanii au talent» te provoaca. E mai greu ca prima data, competitia se inteteste? Ce talente deosebite ai mai intalnit?
P: Prima data e cel mai greu: trebuie sa te obisnuiesti cu formatul, cu oamenii cu care lucrezi etc. De aceasta data, miza este ca cel de-al doilea sezon sa fie la fel de captivant ca si primul. Si acum, fara sa ma laud, ce am facut eu cu Smiley in sezonul 2 si implicit toti cei care lucreaza la acest proiect, mie personal mi-a depasit asteptarile si va fi cu siguranta un sezon extraordinar!
Pe langa show-ul de la Pro TV, ai si spectacolele de la Odeon. Simti vreodata ca nu mai ai resurse pentru toate aceste activitati?
P: Gasesc foarte mult echilibru si liniste in familia mea. Asta este cel mai important. Apoi, prietenii pe care ii am sunt un stimulent fantastic, iar echipa cu care lucrez, indiferent ca este televiziune sau spectacol de teatru, este una cum si-ar dori-o oricine!
Amandoi ati fost binecuvantati cu talent de actori. Realizati ce norocosi sunteti? Cum se trezesc dimineata doi oameni atat de norocosi?
A: Greu se trezesc, ne-ar mai trebui cel putin doua ore de somn. (rade) Dar ii multumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dat. In acelasi timp, talentul nu inseamna nimic fara munca. Si daca faci ce iti place, nu simti efortul nicio clipa.
Pavel, la Odeon joci in aceasta stagiune un rol fantastic in „Natura moarta cu nepot obez', unde interpretezi un barbat de 170 de kg! Pentru acest rol, porti un costum special, care cantareste 17 kg. Ai slabit cu aceasta ocazie?
P : Slabesc dupa fiecare spectacol cam doua kilograme si jumatate! Efortul il simt insa numai dupa ce se termina spectacolul, niciodata in timpul lui.
Cum te-ai documentat pentru rol?
P : Chiar m-am documentat mult pe Internet, am stat de vorba cu oameni care au aceasta problema, i-am urmarit pe strada etc. Ceea ce ma inspaimanta pe mine este faptul ca din ce in ce mai multi oameni
incep sa aiba aceasta problema, sa piarda controlul asupra corpului lor.