„Provin dintr-o familie foarte modesta, am evoluat datorita calitatilor mele intelectuale, a educatiei pe care am primit-o si pentru ca am avut oameni speciali in jurul meu, spune Paula, adaugand ca in copilarie avea o fire usor egoista si deloc voluntara.
Ai donat pana acum celule stem?
Nu am donat inca, pentru ca stii ce se intampla? Tu practic esti inscris ca donator, dar esti chemat sa donezi celule stem abia in momentul in care esti perfect compatibil cu un bolnav. Asta poate sa dureze. Oficial, Ministrul Sanatatii a fost primul donator si eu al doilea. De fapt, eu am fost primul.
Viata ta pare sa se desfasoare mereu intr-un ritm alert, mereu intre doua campanii. Cum te descurci?
Cand incep o campanie inseamna pentru mine foarte mult, ma gandesc ce sa fac, cum sa fie bine, inainte sa adorm. Ma mai intreaba lumea daca mi-e greu. Nu mi-e greu, le fac cu foarte multa placere. Dar sa stii ca-mi vad si de viata mea, ma mai si deconectez, imi vad si de ale mele acasa. E ceva care ma preocupa, dar nu ma gandesc incontinuu la asta.
Ce faci in timpul in care nu te gandesti la campanii?
Imi place foarte tare sa ma vad cu prietenii, dar sunt si seri in care nu ies deloc din casa. Ma uit la filme, gatesc. Eu sunt un om foarte simplu, nu caut sa-mi complic viata in niciun fel. Campaniile si jobul ma preocupa, dar nu atat de mult incat sa devina o preocupare permanenta.
„Imi amintesc de tatal unei fetite, Luciana, care acum e bine. Eram la laptop cand mi-a trimis un mail in care ma ruga sa ii ajut copilul. In secunda doi l-am citit si l-am sunat imediat. Cand i-am zis: «buna ziua, sunt Paula Herlo, de la Pro Tv»', a inceput sa planga in hohote.
Ca tu sari in ajutorul tuturor e cat se poate de evident. Care e ultima dovada de dragoste pe care ai primit-o, la randul tau?
(Sta pe ganduri)… Ultima dovada de dragoste am primit-o cand m-a sunat un prieten sa-mi ceara ajutorul.
Asteptam un raspuns ceva mai egoist, dar tot despre ajutorul dat celorlalti vorbesti…
Primesc dovezi de dragoste acasa, dar nu intru in detalii. Nu cred ca sunt o persoana foarte populara sa primesc mereu dovezi de dragoste. Cred ca sunt simpatica, dar nu cred ca ma place toata lumea. Am prieteni care imi sunt foarte apropiati, familia mea imi este foarte draga.
Ce pierzi dedicand atata timp si energie unor cauze?
Nu, pentru ca nu am facut nimic impotriva vointei mele. Am gasit un echilibru intre job si viata personala. Nu am avut nicio clipa sentimentul ca m-am dedicat unei cauze si ca nu mai ies din ea. Ma duc la serviciu cu foarte mare placere, seara, cand ajung acasa, intru pe mess cu fetele de la „Salveaza vieti' si punem tara la cale, ne gandim ce mai putem face. O mare parte din discutiile noastre se desfasoara pe net. Nu simt o presiune asupra mea, nu simt ca fac un efort supraomenesc.
Ce zice familia ta de faptul ca dedici atata timp campaniilor sociale?
Mama mea e foarte mandra de mine. Cred ca nici ea nu isi explica de unde toata preocuparea mea pentru campaniile sociale. Nu am fost crescuta in spiritul voluntariatului. Cand eram copil, cred ca eram mai degraba egoista. Cred ca mi-am educat altruismul sau poate a venit cand am vazut asta la altcineva. Vorbeam cu Carmen Uscatu, de la „Salveaza
vieti', ca munca asta a noastra vine si dintr-o dorinta egoista, aceea de a cunoaste oameni cu aceleasi preocupari si de a afla povesti.
Oana Popoiag si Luana Danet, Fotograf Alex Galmeanu, Stilist Ana Andrei, Coafura Laurent Tourette (LOréal Professionnel), Machiaj Claudiu Anghel, Vestimentatie: Zara, garderoba personala a vedetei