La casa lui de vacanta de la Ciolpani, Mihai Dobrovolschi (34) a oferit inexclusivitate pentru VIVA! o lectie de gastronomie. „A gati este omeneste, a manca este divin” ar putea fi motoul lui Dobro, care gateste in fiecare seara pentru iubita lui, Delia (30).
L-am auzit de multe ori pe Dobro vorbind la „Guerilla de dimineata despre performantele lui culinare, asa ca am intrat la el in bucatarie cu o curiozitate maxima. L-am urmarit cum se misca printre ingrediente, condimente si retete si am ajuns la concluzia ca ar putea schimba si maine functia de director de programe (la care oricum vrea sa renunte) cu cea de chef, chiar daca nu i-a iesit friptura de vita. „O sa scrii ca nu mi-a iesit vita?, m-a intrebat la final. Imi pare rau, Dobro, dar am scris, si asta nu din rautate – nici mie nu imi iese friptura de vita! – ci pentru ca mi s-a parut plina de candoare intrebarea ta. Ok, si poate nici eu nu am cumparat carnea care trebuia… In schimb, spaghetele carbonara au avut un gust divin, iar atmosfera a fost fantastica! Mai venim!
Ai o casa in centrul Bucurestiului si una la tara. Esti un citadin adevarat care adora ideea de casa de vacanta sau intentionezi sa te retragi la un moment dat departe de zgomotul orasului?
Cred ca sunt practic. Lumea ma intreaba foarte des daca m-am mutat la tara sau cand ma mut. Nu am cum sa raspund. Asa cum in gandire m-am lecuit sa trag concluzii, mi se pare o prostie, tot asa in aventura locativa ma feresc sa, cum sa zic, sa etichetez domiciliul. Asa ca sunt un citadin cu casa la tara si imi place.
Scrii pe blog, scrii editoriale. Preferi scrisul sau radioul?
Imi place foarte mult sa ma exprim. Punct. O fac in scris, o fac vorbind, o fac in film, o fac razand, o fac la o bere cu prietenii. Sunt dintre cei (putini, as spune) care cred in deschidere totala. Care cred ca micile noastre secrete sunt in general ascunse de ceilalti din frica si, chiar daca la inceput par mai pretioase asa, ferecate ca niste comori, risca sa se imbacseasca in adancuri. Bine, nici nu cred ca trebuie sa povestim oricarui strain problemele noastre, l-am chinui. Adica sunt de acord cu nudismul spiritului doar dupa ce i-ai lucrat corpul.
Esti director de programe de Radio Guerilla. Ce fel de sef esti?
Incerc sa ma retrag. Sunt un sef care bate in retragere.
Care sunt avantajele si dezavantajele unei astfel de pozitii?
Incerc sa nu gandesc asa. Adica nu vreau sa am avantaje sau dezavantaje din pozitia asta, mi-ar lucra aiurea asupra orgoliului. Iar orgoliul la mine e un monstru cu care m-am nascut si caruia trebuie sa-i cant foarte des cantece de leagan. E un job si cineva trebuia sa-l faca. Atat.
In ce masura un sef ar trebui sa se ia in serios?
Doar in masura in care vrea sa fie luat in serios de cei din jur. Sefia este o meserie. O faci bine sau o fuseresti. Sefia n-are nicio legatura cu umilirea subalternilor, cu retrasarea relatiilor personale.
Faceti o emisiune de radio foarte buna si cu toate astea, ramaneti de nisa. Nu e frustrant sa stii ca faci un lucru bun, iar altii au audienta mai mare?
Depinde ce-ti doresti in viata, Luana. Vrei o suta de prieteni idioti sau cativa care-ti seamana? Vrei o suta de femei usoare sau una pe care s-o lasi grea? Vrei audienta mare sau auditie placuta?
Cat si cum „pregatesti o emisiune spontana?
Pe langa sedintele serioase in care recalibram formatul, clock format-ul, jingle-urile, etc, singura pregatire e, probabil, ora in care citesc, seara, vreo 30 de site-uri, cartile pe care le infulec, filmele pe care le vad, viata pe care o traiesc.