Melania crede ca, daca lumea asta se termina, exista alta in care se poate odihni pe o pajiste, exact ca in pozele din jur. N-am apucat s-o intreb care e solutia in caz de sfarsitul Lumii de Apoi (disputa filosofica in domeniu inca nu e transata). I-am explicat insa ce zice materialismul despre sfarsitul vietii (e final, respectiv de tot) si s-a uitat prin mine, la peretele galben al casei facuta cu mana ei: probabil singura poveste materiala pe care o poate accepta.
Melania crede ca exista energii telurice (sau ceresti, inca nu mi-e clar), pe care le poate folosi, din care poate mesteri o vraja, un descantec. S-a oferit sa-mi faca un masaj energetic cand i-am zis ca ma doare burta. Eu am avut puterea sa refuz. Dintr-o singura spaima: daca mergea? Daca ma facea bine? Ce ma faceam cu sistemul meu interior, in care stiinta, asta clasica, cu volti si microni si jouli, e pe primul loc?
Trebuie sa ai grija cu Melania. Pe langa ea, lucrurile par usoare. Ma asteptam chiar ca iarba rupta sa se ridice usurel in aer, iar cai-nele sa inceapa sa vorbeasca pe limba oamenilor, ca in filmul ace-la din copilaria ei si tineretea mea: „Never Ending Story. Un film periculos, in care cainele mai si zboara, iar povestea se termina fericit. Ce sa faci cu asa ceva la noi la serviciu? Noi suntem de la stiri, daca e cu fericire, nu e domeniul nostru! Incercati cu za-nele, cu spiridusii, chiar si cu piticul porno, in lipsa de altceva!