Sunt niste chestii care se intampla intr-un barbat de 40 de ani cand sta de vorba cu o fata de 20. Nooo, nu va ganditi la prostii!
Prima chestie e ca e tentat sa-i dea sfaturi de viata. „Treci la culcare devreme, nu fuma, cunoaste parintii baiatului, tine-te de carte, vezi ce faci la serviciu, sa fii constiincioasa si asa mai departe. Efortul asta e util intr-un singur domeniu: daca vrei sa faci exercitii de dictie. Pentru ca la 20 si ceva de ani, urechile ascultatorului au o singura functie: sa usureze tranzitul cuvintelor dintr-o parte in alta a creierului. Poporul roman a descoperit mai demult fenomenul si l-a si imortalizat in acea zicala care incepe cu „pe-o ureche i-a intrat… Ma rog, stiti restul.
 |
Al doilea lucru care ti se intampla cand te intalnesti cu o fata de 20 de ani e ca incerci sa-ti aduci aminte cu care dintre fostele tale prietene seamana. Asta poate sa-ti ia mult timp, daca ai avut o viata aventuroasa. Eu am incheiat in primele trei minute, cu o concluzie clara: fata asta – si generatia ei – nu seamana cu nimic din ce stiam noi.
Bine, e firesc. Pe vremea noastra calculatoarele personale inca-peau intr-o debara. Telefoanele mobile se obtineau din telefoanele obisnuite de pe masuta din sufragerie, la care mai adaugai zece metri de fir. Si tot nu puteai sa iesi cu ele pe usa. Masinile erau la alegere: Dacia 1300 albastra, gri, rosie sau alba. Singurul lucru comun al celor doua epoci: blugii de firma costau tot jumatate dintr-un salariu mediu, cu mentiunea ca nici la banii astia nu erau atunci in magazine. Si, dincolo de toate, sa speri atunci la o slujba la televizor era o afectiune mentala, tratata de domni binevoitori in halate albe si cu seringa in buzunar, in caz ca deveneai violent.
 |
Generatia mea stia ca (mai) nimic nu se poate. Generatia Luizei e sigura ca orice e permis. Asta e deosebirea intre decretei si copiii lor: cea intre libertatea ca si cadou, ca fruct exotic pe care il tai feliute subtiri sa-ti ajunga dimineata, la pranz si seara si libertatea ca aerul, pe care nu-l vezi in jurul tau, doar il respiri, stiind sigur ca va fi acolo si maine.
Mai e o generatie: cea a bunicilor, care zice ca libertatea strica. Ete na! Pai, atunci puscariile ar trebui sa scoata doar sfinti, nu? Prostii: daca te strica libertatea, probabil ca erai deja stricat… sau fotbalist (circumstante atenuante aici). Insa, din fericire pentru noi, ea a inceput deja sa produca oameni ca Luiza, capabili sa-si faca planuri fara sa fie stanjeniti de barierele mentale ale unora ca noi, care incep cu „o sa fie niste probleme aici.
Sigur, problema e ca intre aceste planuri exista unul care ne vizeaza pe noi, astia mai maturi, scaunele noastre, job-urile si (daca nu mergem mult cu ele si le pastram bine) chiar masinile! Dar chiar si asa, am sa ma bucur in ziua cand Luiza imi va lua locul. Tot asa cum, daca e sa fiu lovit de o masina, as vrea sa fie una curata, tunata, mirosind frumos a dezodorizant cu aroma de pin. Nu ma intrebati de ce pin, asta e fantezia mea!
Urmărește-ne pe 
