Imaginati-va ca langa casa dumneavoastra ar aparea intr-o buna zi un indicator rutier: „Pestera lui Alibaba, 500 de metri“.
Laura insa parea ca nu s-a pregatit in prealabil. N-am remarcat geanta de firma, ceasul de perete aninat pe mana, relatarile despre weekendul in Alaska in compania celui mai bun prieten al varului lui Brad Pitt. In locul lor, Laura mi-a povestit despre o copilarie la Iasi, cu o curte larga si verde, cu padure si izvor la capatul ei, cu prieteni si rude si bunici si o multime de amintiri vesele. Te califica asta sa fii vedeta? In niciun caz. Lumea nu tine minte decat daca esti abuzata de un unchi senator sau daca, dupa o cadere in cap la 10 ani, ai invatat in doua zile sa canti arii de opera. Laura a trait o viata normala si-asta ma descurajeaza: ce sa scriu despre asta?
Nimic. Dar mergem mai departe. Cu al doilea efect asupra mea: relaxarea. Vedeti dumneavoastra, cand iesi cu o vedeta adevarata ai tot timpul un stres: oare sunt destul de interesant pentru ea? N-o zice, dar vezi textul in ochii ei: „bai baiete, tu stii cat costa minutul cu mine? Si tu stii de cate milioane de ori e mai spiritual Poponet? Spiritual pentru mine, boule, ca n-avem toti gusturile tale de Udi Alen sau cum il cheama, da?!
Laura nu-ti cere atata atentie. Nu te simti ca atunci cand te duci la biserica si vine episcopul si-atunci chiar trebuie sa te rogi cu tragere de inima. E confortabil sa stai la masa cu ea, exact ca pe scaunul tau din bucatarie. Stii ca va gasi o poveste, nici prea picanta, nici prea plicticoasa, la mijloc intre mancarea de spital si cea din cantina mexicana din care oamenii ies tinandu-se cu mana de burta. Si mai stii ca n-are sa-ti faca rau o zi cu ea, desi in cazul meu aveam 39 de grade temperatura si cheful de a intalni oameni la acelasi nivel cu cel al cartitei.
Cu ce-am ramas din povestea asta? Ei bine, cu surpriza de a redescoperi spiritul tineretii mele. Zile si nopti la serviciu. Munca, nu din obligatie, doar de pofta. Chef de a face, nu de a te lauda cu asta. Si, dincolo de toate, o viata mai degraba traita modest. Cand am mancat cu ea, Laura inca isi aducea aminte cu bucurie de un weekend la Viena. Si se pregatea de un turneu in Mexic – unde nu mai fusese niciodata, cum probabil ca nici in America. Sta intr-un bloc din Baba Novac, cu copaci in fata si design toscan inauntru. Facut de ea. Genul romantic, dar nu pana acolo incat nu conteaza daca maine are bani de paine. Genul practic, dar nu intr-atat incat sa se duca la piata si sa se vanda cui da mai mult.
E simplu, nu? Asa pare si Laura Cosoi. Si daca asta a decis laboratorul de imagine sau chiar asa e ea de-adevaratelea, nu vom sti niciodata.
De-aia ne si place show-biz-ul, nu? Pentru ca e minciuna dulce care te face sa nu-ti fie dor niciodata de realitate…
Fotograf Sebastian Enache, Fotografiile au fost realizate la Mex Cafe. Multumim pentru sprijin.