Din directia privirii unui barbat, Iulia Dobrin e in businessul cu femei foarte frumos imbracate deloc. Nu stii daca erotismul casual din cataloagele cu lenjerie vine de la ea sau ea imprumuta de acolo. Cert e ca e un efect de halo: Iulia Dobrin raspandeste in jur emotie carnala, tot asa cum soldatii din Irak trag cu mitraliera in tot ce misca, de frica sa nu scape vreun terorist.
Dintre toate, ea e singura care s-a pregatit pentru intalnirea cu mine in mod serios. Ca la scoala: imi citise cartea (una am, si-aia caznita!) si-a inceput prin a vorbi de admiratia literara pe care i-a provocat-o. Ca orice barbat inteligent, am opus rezistenta vreo zece secunde, dupa care am inceput sa cred sincer ca spune adevarul. Da, Iulia, exact asa sunt: informat, subtil, talentat. M-am recunoscut, dupa multa vreme, in oglinda de designer, magulitoare si frumos finisata, pe care mi-a intins-o o femeie. Iata, exista viata si la 40 de ani! Gata, renunt la pensie, rup asigurarea de boala, arunc carjele si antidepresivul!
Numai ca, la a doua privire, am descoperit ca si eu si oglinda asta misto ne aflam intr-o groapa proaspat sapata in pamantul racoros al junglei mondene. O groapa din aia folosita pentru a prinde elefanti si pe care Iulia o pregatise pentru mine, special. O capcana acoperita cu crengi si frunze, numai bune sa reziste pana cand ajungi chiar in mijloc, unde faci buf!
Nici acum nu mi-am revenit din cadere. Si probabil ca asta si urmarea: sa scriu la ameteala, cu bandajul pe cap, fara sa vad bine tastatura. Iulia a venit imbracata in negru, cu un decolteu acoperit cu o plasa fina, conceput sa obtina doua efecte diametral opuse: suficient de transparent sa te faca sa vrei sa arunci o privire si in acelasi timp destul de opac sa-ti dea sentimentul ca-ti pierzi vremea degeaba, mai bine treci mata pe trotuarul celalalt, nu e nimic de vazut aici, doar o ambasada a unei tari exotice! Asa a fost toata intalnirea noastra: de multe ori, pe parcursul ei am crezut c-am reusit sa gasesc ceva senzational si incredibil si despre care sa va scriu ca sa va sperii de descoperirea mea. Si de fiecare data am fost nevoit sa dau inapoi: nu, nici de data asta! Iulia a ramas acolo, in spatele ochilor albastri, uriasi, ca niste nebuloase cosmice, in care, ca baiat, zau ca-ti venea sa trimiti cateva nave de recunoastere, asa, ca sa vezi cum se explica fenomenul. A ramas acolo, in spatele unui zid de dantela facuta din gesturi, ascunsa in umbra sinceritatii ei evidente, pitulata in spatele cuvintelor si ele cat se poate de clare. A fost ca si cum ai juca „v-ati ascunselea in mijlocul Baraganului: n-are unde sa se ascunda, si cu toate astea n-o gasesti!
Am mers la masa hotarat sa aflu un lucru fundamental: ce anume iti trebuie sa reusesti in afaceri de una singura? Stereotipul imi spunea ca trebuie sa fie undeva un barbat, niste bani, ceva. Iulia mi-a aratat ca sunt sedinte si munca si iarasi efort. Asa cum mi-a spus-o, eu am crezut-o. Si stiti de ce? Pentru ca eram deja sub ocupatie: trupele ei erau masate de jur imprejurul inimii mele, cu baioneta pusa la arma si cu zambete mari si incurajatoare pe fata. Cine sa mai stea sa se certe?
Iuliei ii plac gadgeturile, si poate ca asta a fost primul lucru care m-a atras la ea. Apoi ii plac lucrurile simple, fara briz-briz-uri, fara bling – cu toate ca daca vrei bling, gasesti in Bucuresti la The Place, magazinul ei. E prima femeie la care am vazut un iPhone in Romania, si asta spune ceva. Ce anume? Uite, intrati prea adanc in sufletul meu de butonist!
Urmărește-ne pe 
