Muza celebrului Fran§ois Truffaut, Fanny Ardant a debutat ca regizor cu pelicula „Cenusa si sange. Pe terasa unui hotel din centrul Bucurestiului, efervescenta ca o sampanie frantuzeasca, Fanny ne-a povestit despre aceasta experienta, despre valorile care o ghideaza in viata, precum si despre planurile ei de viitor…
Cenusa si sange, primul dumneavoastra film in calitate de regizor si scenarist. Cum a fost trecerea in spatele camerei de filmat?
A fost o experienta colosala sub toate aspectele, atat profesional, cat si personal. Este pentru prima data cand ma incumet la un lucru atat de dificil. Cei care privesc filmul terminat nu stiu ce se ascunde in spatele lui. Nu regret nimic, deoarece a fost un moment extrem de intens.
Va doriti sa mai re-pe-tati aceasta experienta?
|n ceea ce priveste experienta de scenarist, da. Este incredibil sa regandesti o poveste. Insa eu sunt in primul rand actrita. Totul depinde de timpul pe care il voi avea la dispozitie, pentru ca este greu, de asemenea, sa ratez sa joc roluri importante. Totul este o chestiune de timp. Pentru ca nu prea am timp…
Cum de ati indraznit abia acum sa debutati in regie?
Am inceput sa scriu acest scenariu cand jucam intr-o piesa de teatru scrisa de Marguerite Duras, „La bªte dans la jungle. Eram la Paris pentru 3 luni si toate dupa-amiezele mi le petreceam scriind. Dupa aceea, am inceput sa ma gandesc la fiecare cadru. Si l-am terminat. Este important sa termini, pentru ca am scris ca un amator. Nimeni nu mi-a spus cum ar trebui sa procedez. A fost extraordinar cand statul francez mi-a acordat bugetul prin CNC, pentru ca insemna ca cineva crede in mine. Asta mi-a dat un fel de forta. A aparut imediat si un co-producator roman. Apoi am pus totul la punct impreuna cu Tudor si Ana Giurgiu si am pornit in aceasta aventura. Transilvania se potrivea perfect cu ceea ce scrisesem eu. Totul mi se pare magic. Nimic nu a fost programat.
Filmul a fost inspirat de o povestire a lui Ismail Kadare… De ce tocmai Kadare? De ce tocmai acest eseu?
Acum multi ani, filmam la Barcelona si am citit un eseu al lui Ismail Kadare, „Eschil, le grand perdant, despre Albania de Nord. Aici se spunea cum in Balcani, in nordul Greciei, nimic, absolut nimic nu s-a schimbat de la Eschil incoace. Acelasi comportament, aceeasi credinta in destin, aceeasi lege a ospitalitatii care functioneaza si in prezent, aceleasi ritualuri. In plus, aceasta zona a fost cucerita de turci, ceva mai tarziu au venit comunistii. Am inceput sa-mi imaginez o poveste a carei actiune sa se petreaca in prezent, in care nimc nu s-a schimbat deloc. Cum nu am putut filma in Albania de Nord, am inceput sa caut o tara din Europa Centrala. Romania are o traditie cinematografica importanta, actori mari care cunosc limba franceza.
Urmărește-ne pe 
