A fost odata ca niciodata o artista care nu lasa niciodata lucrurile la voia intamplarii. In general, era o strategie buna, doar asa ajunsese in topurile europene. Intr-o buna zi, insa, a descoperit ca frumusetea vietii vine uneori din lucrurile neplanificate. Era ziua in care Elena (26) a aflat ca va fi mama.
„Mi-as dori din suflet sa fiu o mama echilibrata, sa inteleg ca pot sa-l iubesc mai mult in somn decat cand e treaz si ca iubirea nu consta in a-l tine toata ziua in brate. Tocmai de aceea va avea camera lui, asa m-au sfatuit toate mamicile.'
Elena incearca pe cat posibil sa tina departe de presa viata privata, insa nu se poate abtine sa nu spuna din toata inima ca sotul ei, care a avut grija pana acum ca ea sa fie „rasfatata rasfatatelor', va fi un tata extraordinar. Mi-a povestit apoi cum si-a dat seama, intr-o dimineata, ca va avea un copil: „Tocmai filmasem videoclipul la «Midnight Sun». Aveam deja o luna si un pic de cand eram insarcinata, dar nu stiam. Aveam, insa, o presimtire. Intr-o noapte am visat ca tineam un baietel de mana impreuna cu Cornel, iar a doua zi dimineata m-am trezit cu convingerea ca sunt insarcinata. Am cumparat un test de sarcina, iar cand i-am confirmat lui Cornel ca sunt insarcinata a ramas uimit. A doua zi ne-am si dus la doctor. Cel mai amuzant si mai emotionant moment a fost acela in care am ascultat bataile inimii copilului. Lui Cornel aproape ca i se facuse rau, din pozitia de drepti ajunsese aproape culcat. I-am zis doctorului: „domnule doctor, puneti-l pe alta masa, mai aveti un pacient'(rade).
Cantareata are o sarcina usoara, care ii permite, cel putin pentru moment, sa munceasca in continuare. O amuza si o enerveaza faptul ca oamenii tind sa se poarte exagerat de frumos cu ea doar pentru ca asteapta un copil. Este, in mod evident, un exponent de seama al generatiei moderne de mame, acea generatie definita de fraza „fug pana la spital sa nasc. Revin imediat.' Prin urmare, Elena are un plan bine stabilit pentru urmatoarele luni. Are voie sa zboare cu avionul pana pe 8 octombrie, astfel incat si-a programat pentru luna septembrie o serie de evenimente in Spania si, pentru inceputul lui octombrie, un turneu in Germania: „Tot timpul il sun pe doctor si il intreb daca am voie sa zbor inca o saptamana si inca o saptamana.(rade) Negociem la sange. L-am anuntat deja ca de Revelion voi canta.'
Singura luna de rasfat va fi noiembrie sau, mai precis, finalul lui noiembrie, „dedicat linistii si odihnei', asa cum mi-a specificat Elena. Deja o vedeam relaxandu-se pe o canapea, cu o ciocolata calda si citind o carte, cand aud continuarea: „Ma voi relaxa in studio, voi incerca sa creez. Deja am stabilit cu Laurentiu (n.r. Laurentiu Duta, compozitorul ei) un nou single. La finalul lui ianuarie vreau sa filmam si un videoclip.' Am crezut ca nu aud bine. Intre primul job si pensionare, sarcina este printre putinele situatii in care o femeie, chiar si cea mai activa, isi permite sa se odihneasca cu adevarat, iar Elena imi spunea senina ca alege sa dea cu piciorul acestei ocazii, petrecand unica luna de liniste in studio. Se pare ca cel care incearca sa o tempereze pe Elena este Cornel: „El ma intreaba tot timpul: «Elena, esti sigura ca vrei sa luam eveniment si in noiembrie?» Eu zic: «daaa», iar el imi raspunde: «nu cred». De fapt, a incetat sa ma mai intrebe pe mine. Cand are indoieli, il suna direct pe domnul doctor. Oricum, Cornel e foarte, foarte grijuliu cu noi si foarte protector.'