Dondoe, unde-i blingul?

De ce? De ce m-ai dezamagit, Diana? Ce sa le spun eu acum Adrianei, Andreei, Roxanei si Cristinei, fete celebre, de n-am curaj sa le dau nici numele? Cum sa le zic ca dintr-o data, alea sase mii pe care le-au bagat in ceasuri desteptatoare de purtat la mana imi par acum o idee de neam prost? Cum sa le spun doamnelor aplecate de geamantane cu pedigree in loc de genti si domnisoarelor cu degetele stranse in inele ca-n Evul Mediu, in aparate de tortura, cum sa le spun romancelor care cumpara sa se vada si pun pe ele branduri cu ghiotura, ca sa stim ca si-au putut permite, cum sa le spun ca eleganta e in alta parte? Cum sa le spun de ultimul trend, cu care Diana m-a pus la curent, cu discretie, fara sa vorbim de asta: sa nu se vada banii, doar omul...? E greu. Ce sa faci, sa arunci Rolexul cu safire pe geam? La cat de greu e, omoara naibii pe cineva! Mai stai, mai citim, ne mai calmam. Mai greu decat s-o citesti pe Diana e sa scrii despre ea. N-are semne particulare, decat asa, niste alunite de efect si o copilarie normala, cu un pic de comunism si-n rest, mult anii ’90, Craiova, Romania. Ai putea sa scrii ceva despre asta? Incearca tu, cititorule, pentru ca nici macar arhivele primariei n-au nimic de spus despre acel prim deceniu de libertate difuza, Macarena, Caritas si 1000 de dolari ca granita a bogatiei celei noi. Diana vine din Romania calma. In tara ei nu s-a intamplat nicio revolutie, doar la un moment dat a venit cineva si-a schimbat steagul. N-a trecut prin zguduiri si nici prin drame de constiinta. Acolo unde e acum e un cetatean global: nu cauta sarmalele la restaurantul romanesc si nici nu plange ca n-are Taraf TV pe cablu. Intr-un anume fel, Diana e unul dintre semnele ca noi, pana la urma, putem fi la fel ca Ceilalti. In amor, duce o existenta ca un costum de camuflaj: nu vei sti cand Diana te-a ochit si te-a lichidat. Prietenul ei e mai degraba captura ei, insa nici nu vrea sa-l inchida pe viata, cu verigheta si alte accesorii casnice, care la un moment dat s-ar putea demoda. Nu-ti vine sa crezi ca e un pradator: pare mai degraba zana cea buna in padurea gresita. Central Park? Nu, Carul cu bere, avem si ciorba de fasole. Dar cum e ea, de fapt? Rea, buna, vie, proaspata, expirata? Am sa va raspund in stilul NASA. „Nava de coborare pe Planeta Dondoe a intrat pe orbita la 13.54 GMT. Motoarele de franare au izbucnit in flacari, iar la 10 kilometri distanta de sol, parasutele s-au deschis cu mici explozii, neauzite de cineva. Ultima suta de metri a fost invaluita de praf. Cand s-a lasat, robotul trimis sa faca cercetari si-a activat senzorii. Stie ca trebuie sa raspunda la cea mai grea intrebare: exista viata pe Planeta Dondoe?“ Altfel spus, e Diana si altceva decat un chip care seamana cu ce vrea artistul si un trup care se agata de toate fantasmele noastre? „Nu avem destule date“, asa suna prima transmisie. Cercetarile continua.De ce sa crezi in ea? Pentru ca e visul romanesc, frumos impachetat, intr-un magazin strain, fara detalii dubioase. Pentru ca iti da incredere in tine, fara sa-ti promita nimic. Doar te uiti la mesele din jur. Pentru ca langa ea realizezi ca un om obisnuit nu e condamnat la o existenta obisnuita. Pentru ca, ok, coperta la Vogue nu e ca aia la Time, insa de obicei aduce mai multi bani, cu zero riscuri. Pentru ca nu-ti cere asta. Si zau daca nu e mai bine asa!De ce sa fugi de ea? Pentru ca nu poti sa suporti ca viata sa-ti contrazica prejudecatile despre manechine. Pentru ca esti singur la parinti si mama vrea o doctorita (am patit-o si eu, te inteleg!) Pentru ca nu intelegi cum toti barbatii aia care o pupa dupa prezentare nu se pot indragosti de ea. Pentru ca vrei sa te crezi in continuare sofisticat. Pentru ca si daca ai reusi sa o faci atenta, nu te-ar crede nimeni! Fotograf: Ionut Staicu De ce am mancat cu cea mai cunoscuta manechina din Romania si-acum ma simt mai bine imbracat ca inainte. Taiati-mi mana pe care a strans-o si puneti-o la gheata, pentru generatiile viitoare! Smulgeti-mi ochii si lasati-i in formol, sa conserve ultima imagine lasata de ea pe retina! Trimiteti bodyguarzi sa ridice scrumiera in care a lasat chistoacele si nici sa nu-mi spuneti in ce seif o duc, e mai sigur asa! Pozele sa fie prelucrate intr-un subsol, intr-o noapte cu luna, sa nu vada nimeni nimic, ar putea orbi! Iar vorbele astea tipariti-le cu cerneala aurita, pe foaie de cer albastru, ca ochii ei...! Pardon, sunt verzi. Nu seamana mult cu cea din Vogue, de pe coperta. Iar cuvintele de mai sus le-am scris inainte chiar s-o vad. Recunosc: am plecat ingrozit la intalnire, dupa o dimineata petrecuta in sifonier, disperat ca un pescar care stie ca pentru ziua asta la rechini nu are decat un carlig mic, de crap chinezesc si-o cutie cu rame adormite de plictiseala. Cum sa nu rada de gustul meu, cand ea, daca are chef, da cu cheia pe masina lui Lagerfeld si isi sufla nasul in batista de la butoniera lui Jimmy Choo (OK, presupunand ca exista un Jimmy Choo, nu doar pantofii lui, dati si voi un Google!). Cum sa fac sa nu ma simt scund, prost imbracat si, in general, covarsit de cea care vorbeste cu Dumnezeul Modei si el ii zice, la ureche, fara sa auzim si noi, de ce se poarta anul asta verdele ala folosit, la mine in cartier, mai ales la garduri? Evident, n-am putut face nimic cu tinuta. Blugi de la Guess, aia buni, tricou Gap si, piesa de rezistenta, o camasa tot Gap in valoare totala de 50 de dolari, fara reducere, adica de sezonul asta, asa mi-a zis vanzatoarea! Cu ele m-am prezentat pregatit de executie, convins c-o sa petrec acele doua ore penibile pe care fiecare baiat le cunoaste, cand incerci sa convingi o fata ca esti destept si-ai suflet mare, desi amandoi stiti foarte bine ca problema e ca nu ai masina si casa. Ei bine, stereotipul Dondoe de pe catwalk nu s-a potrivit cu Dondoe la o tigara (fumeaza mult). Ma asteptam s-o vad intr-o rochie taiata mai absurd ca banda lui Mobius, de un designer putin mai sanatos la cap ca Funar. Cand colo, a venit in blugi si-o camasa gen ie, fara urme de etichete de pret oneroase. Ma asteptam sa vad cel putin trei inele pe fiecare deget, fiecare amintire de la un prieten celebru si gay cu nume pe care incerc sa le pronunt, cu greu, la stiri. Ma asteptam sa-i gasesc la gat, aproape s-o sufoce, cel mai mare diamant de la sud de Snagov (unde, se odihneste, cum stie orice bun telespectator roman, Diamantul Mihaelei Radulescu). Ma asteptam la coliere de perle de uscat mutante, coafura cu oxigen lichid, parfum din colectia privata a ultimului tar al Rusiei si unghii de acril martian. Cand colo, Dondoe n-avea decat un inel cu un cap de mort de email, care parea pierdut de un pustan, in avionul de Bucuresti. Venita din Tara Fitelor, Dondoe n-avea niciuna.