Daniel Craig: cel mai sexy James Bond

 Adina Rosetti
.

Agentul 007 i-a adus lui Daniel Craig un plus de celebritate. I-a luat insa libertatea de a-si vedea nestingherit de ale lui atunci cand nu se afla pe platourile de filmare si de a nu-i pasa de paparazzi. Daca traiul cu Bond e poate dificil, casatoria cu Rachel Weisz nici c-ar putea sa fie mai frumoasa.

 

La inceput a fost Connery. Sean Connery. Probabil ca in 1962 nimeni nu s-ar fi hazardat sa prevada un viitor atat de stralucit pen­tru acest personaj si aventurile lui. Si nici n-ar fi intuit macar ca James Bond va deveni una dintre cele mai lungi francize din istoria filmului. Apoi au urmat actorii George Lazenby, Robert Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan si din 2006 Daniel Craig. Si iata ca, ajuns un star atat in literatura cat si la Hollywood, agentul 007 a sarbatorit anul acesta 50 de ani de ce­lebritate prin lansarea celui de-al 23-lea film din seria Bond, „Skyfall!

 

007 – Caracterizarea personajului

 

Coordonatele principale ale profilului lui Bond tind (poate) sa devina sablo­narde: agentul se afla in mijlocul unor situatii exceptionale (el insusi un per­sonaj exceptional), se lupta cu raul si cu raii, intalneste o frumusete pentru care ar putea foarte bine sa-si vanda sufletul Necuratului si la final iese invingator. Sigur ca firul anevoios al actiunii e „tesut in stil hollywoodian cu mult explozibil si scene cu impuscaturi, vitale pentru filmele de actiune, fara de care toata povestea ar fi o lenevoasa reglare de conturi.

James Bond se aseamana intrucatva cu Terminatorul: da replici memorabile – „Bond, James Bond' („Hasta la Vista, Baby'), vorbeste putin, masurat, n-are euforii de moment sau apucaturi dramatic-sentimentale nici chiar in fa-ta celei care, in mod vadit, l-a facut sa inteleaga ce e dragostea, vorba cantecului. James Bond cantareste bine orice situatie. E un justitiar, iar cumpatarea e in fisa postului si-n fibra lui interioara. E indragostit, dar lucid. E insetat dupa dreptate, dar calculat. Nu (prea) face excese. Priveste drept, adeseori cu ochi mijiti, plini de intele­suri, nu are o gesticulatie abundenta si actioneaza definitiv, ca o torpila. James Bond stie ce face si face tot ce stie: anume sa fie un barbat dorit atat de serviciile secrete cat si de femeile fata­le. Reteta filmelor de actiune i-a adaugat insa si o nuanta de macho care, dupa unii, ii face mai mult un de­serviciu. Dozajul e totusi bine gandit asa incat, chiar si cu aceasta usoara adaugire, Craig-Bond ramane un reper pentru categoria „barbatilor bine'.

De altfel, chiar Roger Moore, el insusi unul dintre cei mai sexy actori de la Hollywood, a declarat la un moment dat ca Daniel Craig l-a interpretat cel mai bine pe agentul 007 si ca are cel mai frumos corp dintre toti cei care au avut sansa sa intrupeze celebrul personaj.

 

Cu James Bond la plimbare

 

Asemenea personajului pe care il in­terpreteaza din 2006, Daniel Craig e un tip scump atat la vedere (in presa mondena/de scandal), cat si la vorba. Ascet prin fire. Acesta a fost de altfel un criteriu important pentru care a fost ales in acest rol. Nu e frumos, dar are sex-appeal. Nu e Brad Pitt, dar are ceva din masculinitatea virila a lui John Malkovich.

E diferit din acest punct de vedere de stilul lui Bruce Willis in „Greu de ucis', pe care urletele, lacrimile, suspinele si exhibarile pasionale ale sentimentelor il prind de minune. Se potrivesc cu omul din viata reala, ii dau farmec si autenticitate. Cum ar fi aratat, pe de alta parte, un Craig inflacarat, inimos, afectat, gata sa-si verse preaplinul emotional? El, cu alura lui de soldat german… Nu, n-ar fi aratat bine si din acest motiv e minunat ca Willis e greu de ucis iar Craig e James Bond.

In editia de noiembrie a revistei Vanity Fair, Daniel Craig a marturisit cata res­ponsabilitate implica sa fii James Bond, cat de privativa ajunge sa fie uneori aceasta situatie – paparazzi tot timpul pe urmele sale, interviuri peste intervi­uri, sedinte foto, obligatii si obligatiuni de tot soiul. Ca la ghiseu.

In buna masura, toate aceste neajun­suri vin la pachet cu celebritatea, fara a-i imputina insa farmecul. E frumos sa fii acolo, in centrul atentiei, sa fii do­rinta tuturor…  e si asta o voluptate, tre­buie sa recunoastem.

Ceea ce se stie poate mai putin este ca James Bond a fost creat ca personaj fictiv in 1953 de catre scriitorul Ian Fleming. Acesta si-a numit personajul dupa ornitologistul american James Bond si l-a conceput ca un mix intre propriul sau look si cel al cantaretului american Hoagy Carmichael.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton