Dan Cruceru & Cristina Pocora: Poveste de Craciun

.

Dupa botezul Mariei Sophia, Craciunul este urmatorul eveniment important in familia lui Dan Cruceru (Acasa TV) si a sotiei sale, deputatul Cristina Pocora. I-am surprins pe cei doi in ipostaza de parinti si ne-am convins ca sunt facuti pentru asta. De altfel, Dan si Cristina isi doresc o casa plina de copii.

Pentru calmul cu care abordeaza meseria de parinti, Dan si Cristina merita medalia de aur! Am petrecut cateva ore alaturi de ei si de fiica lor de numai doua luni si am avut impresia ca au mai crescut 100 de copii pana acum. In timp ce Cristina alegea impreuna cu stilistul nostru hainele pentru sedinta foto, Dan o hranea pe Sophia cu biberonul. Apoi rolurile se schimbau, ca intr-un joc cu reguli precise. Tot ce faceau, toate miscarile si cuvintele lor lasau sa se vada intre cei doi tineri parinti o minunata chimie. Pe care Dan si Cristina au descoperit-o demult, pe vremea cand ea abia intrase in politica si el era reporter.


In ciuda meseriilor voastre, sunteti doi oameni foarte discreti. Ce faceti cand nu va ocupati de politica si mondenitati?
C: Schimbam scutece, facem baita, ne jucam cu Sophia… Glumesc. Le facem si pe toate acestea, dar incercam sa stam si cat mai mult timp impreuna noi doi, ca soti. Ne mai luam cate-o gura de oxigen pe la teatru sau la o cafea. In trecut, ne placea sa calatorim. Si acum ne place, dar suntem in cantonament’ la domiciliu. Asteptam sa creasca Sophia sa o luam cu noi peste tot.

Dan, tu ai remarcat-o pe Cristina la o conferinta si nu te-ai lasat pana cand nu ai stabilit un interviu intre patru ochi pentru a o cunoaste mai bine. Ce ai intrebat-o pe Cristina la acel interviu?
D: Ce frumos ai spus partea asta cu interviul intre patru ochi’. A fost, mai degraba, o discutie la o cafea, intre un jurnalist si o posibila sursa’. Ne-am dat seama insa, destul de repede ca pe niciunul dintre noi nu ne interesa planul profesional al celuilalt. Cat despre intrebari… am intrebat-o si i-am spus multe pentru ca vroiam sa o cuceresc.


Iti mai amintesti cum era imbracata?
D: Ei, m-ai prins. Sincer, nu-mi amintesc foarte clar ce purta. Tin minte, totusi, ca era vorba despre o rochie lejera. Era septembrie, o vreme destul de placuta. M-au fascinat insa chipul si parul ei de un rosu intens. E, de fapt, culoarea ei favorita. Si m-a fascinat si hotararea ei, este o femeie care chiar stie ce vrea in viata. Acestea sunt cateva dintre impresiile de la prima cafea bauta impreuna. Nu a fost o intalnire intre indragostiti, ci doar o… tatonare. Inainte de acest moment, noi ne-am mai intalnit de cateva ori in situatii profesionale, dar primele scantei au aparut de-abia la acea cafea. Ulterior, s-a iscat ditamai incendiul.

Umor, inteligenta, sex-appeal. Asezati-le in ordinea in care conteaza pentru voi!
D: Sex-appeal, inteligenta, umor. Sa fim seriosi. Primul lucru pe care il remarci la o femeie este aspectul fizic. Apoi le descoperi pe toate celelalte. N-am facut insa purici langa femei frumoase si atat. M-am insurat cu acea femeie care, consider eu, intruneste toate aceste calitati.
C: Inteligenta, sex-appeal, umor. Si multe altele! Desi, intr-adevar, si eu am remarcat la Dan, mai intai, aspectul fizic. Nu ar fi existat o a doua intalnire daca nu constatam ca este mult mai mult decat un barbat frumos.


Dan, cand i-ai declarat Cristinei ca esti indragostit de ea?
D: Eu am fost foarte hotarat de la acea prima intalnire. Am stiu ca o vreau pe Cristina langa mine, cat mai mult timp posibil. Nu ma gandeam ca am sa ma si insor cu ea, recunosc. Asta a venit dupa doi ani de relatie. Fluturasii de indragosteala au aparut relativ
repede. Mai intai unul, apoi doi si apoi o turma’ intreaga. Declaratii de amor am inceput sa-i fac, cred, dupa vreo jumatate de an.

Cristina, cum te-a cucerit Dan?
C: Mi-a aratat ca este un om bun, educat, manierat, ca este cel mai bun barbat pe care l-am intalnit si pe care aveam sa-l intalnesc. Nu puteam rata o asemenea ocazie.
D: Continua, continua. Sa mai auzim complimente…
C: Si barbatul care putea sa-mi ofere cei mai frumosi copii din lume. A inceput cu Sophia Maria, asteptam continuarea.
 

Page: 1 2