Carmen Avram si Adrian Ursu (Antena 3) sunt casatoriti din 2000. Cu cateva minute inainte de a spune „Da' la ofiterul Starii Civile, pe Adi l-a sunat Traian Basescu. Jurnalistul i-a raspuns si l-a rugat sa revina dupa 5 minute, pentru ca se insoara. Si a revenit. A cunoscut-o pe Carmen intr-o deplasare cu Ion Iliescu. Le-a fost nas Radu Moraru. Politica i-a insotit, deci, mereu. Glumesc cu asta, desi la un moment dat nu a mai fost de gluma.
Cand vorbeste despre emisiunea sa, despre echipa cu care lucreaza si careia ii este foarte recunoscatoare, lui Carmen ii tremura vocea. Nici n-ai banui ca in spatele acestei figuri serioase, chiar usor severe, se ascunde atata sensibilitate si candoare.
Antena 3 v-a distrus viata?
C: Dimpotriva, mie mi-o facut-o!
De ce? Cum?
C: Pai, nu prea mai urcam pe nicaieri, nu evoluam. Ramasesem asa, pe un plafon. Nu mi se mai intampla nimic. Aveam nevoie de un carusel si Mihai (Gadea – n.n.) mi l-a oferit.
Dar tu, Adrian, cum te-ai integrat in Antena 3? Mircea Badea in emisiunile lui, iti spunea cumva, pe cand erai la Realitatea…
A: Zeul Somnului.
Exact! Cum a fost intalnirea cu Mircea?
A: L-am trezit!
Te-a descoperit? A recunoscut ca s-a inselat in privinta ta?
A: Da! El zice ca da. Eu nu stiam ca pe vremea aia imi zice astfel. Pentru ca el o zicea cand eu eram pe post. Aflam de la altii, dar credeam ca ei deformeaza realitatea, ca stii cum e. Eu nu l-am auzit niciodata cu urechile mele spunandu-mi atat de frumos.
Adi, stiu ca ti-ai sacrificat sanatatea pentru aceasta meserie. Nu vreau sa intram in amanunte, ele nu sunt prea placute. Dar ce s-a intamplat de atunci incoace?
A: M-am resetat! Adica, pana acum doua saptamani, de cand am inceput sa muncesc la fel de mult! Am insa tot timpul in minte ca au trecut 1 an si 3 luni de cand nu mai fumez si nu mai beau bauturi acidulate inchise la culoare si cu eticheta rosie. De asemenea, ma gandesc mereu ca nu am de ce sa ma enervez. Asta am invatat cu acea ocazie: ca sunt doar lucruri foooarte mari, foarte mari, foarte mari pentru care merita sa mergi pana la capat si sa te implici, asa cum faceam eu candva pentru lucrurile mici si mijlocii.
Dar cum ai ajuns in situatia aceea limita? Credeai ca muncind si stand in redactie 48 de ore din 24, chiar conta?
A: Da, chiar credeam ca in felul in care incercam noi sa dezvaluim lucruri, sa punem in lumina personajele care aveau un rol decisiv in viata noastra, am fi putut fi de folos, in primul rand celor care se uitau la noi (ca indreptarea pacatosilor inca nu ne-o propusesem, ne-deschizand un cult in acest sens). Dar pentru cei care se uitau la noi, credeam ca e de folos sa inteleaga si sa descopere impreuna cu noi ce se intampla. Am constat insa ca pe ei nu-i intereseaza! Adica privitul la televizor era si este in continuare pentru ei un fel de a-si umple viata, nu de a intelege ce se intampla pentru ca apoi sa-si organizeze viata diferit, si ca orice dezbatere politica, pana la urma, este privita ca o forma de entertainment. Am stabilit deci, ca e mai bine sa nu ne mai propunem lucruri atat de mari si sa ramanem la nivelul la care sa oferim informatii si povesti care merita sa fie cunoscute, si cam atat. Lucrurile mari le-am lasat in seama celor care au puterea de a le face sau de a le schimba, adica a celor care se implica in politica.
Dar tu esti un om de presa scrisa!
A: Da, am fost. Din pacate, ce se intampla cu presa scrisa…
Ce se intampla? Am vazut ca in alte tari presa scrisa traieste! Nu bine, dar traieste.
A: Afara inca se mai practica operatiunea numita cititul'. La noi cititul a devenit obositor, plictisitor si daunator! Dauneaza si vederii! Ca urmare, aceasta operatiune a fost inlocuita, pe scara tot mai larga, de privitul in gol. Caci privitul la televizor e, de cele mai multe ori, echivalent cu privitul in gol. Si, uneori, privitul in gol se intal-neste cu golul din mintea unora si…
C: Adi, nu mai zice asa…
A: …Si de aici rezulta situatia de azi.
Carmen, tu faci un jurnalism spectaculos! Emisiunile tale ne tin cu sufletul la gura! E foarte greu de facut asa ceva!
C: E greu, intr-adevar… Scoala de presa romaneasca nu te invata sa faci reportaj. Daca ai un talent in tine si daca te-ai obisnuit sa spui povesti oamenilor si sa te bucuri cand li se lumineaza ochii de interes, faci genul asta, care e destul de rar. De obicei facem stiri si vorbim enorm la talkshow-uri si nu mai avem timp sa spunem si povesti. Povestile, reportajele sunt greu de facut, costa mult, consuma mult: bani, energie, timp!
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
