Nici nu s-a uscat bine cerneala pe hartiile de divort si Ashton Kutcher se arunca in jocul flirturilor si al intalnirilor, bucuros ca a revenit la statutul de barbat liber. In timp ce Demi Moore trece cu greu peste despartire, mai tanarul ei ex a bifat deja doua cuceriri. Una dintre ele e chiar Rihanna, un trofeu la care nici el nu ar fi visat.
Ceea ce a uimit pe toata lumea a fost fotografia Rihannei, surprinsa in timp ce parasea resedinta lui Ashton din Hollywood Hills, la ora 4 dimineata. Nu va ganditi ca vedeta de 24 de ani fusese la vreo petrecere acasa la Kutcher. Daca ar fi fost asa, prezenta ei acolo la o ora atat de tarzie ar fi fost usor de explicat. Conform spuselor fotografului care a observat-o in acea seara, cantareata a sosit la casa lui Ashton la miezul noptii, insotita de echipa ei de securitate, si a stat impreuna cu actorul pana la 4 a.m. Imediat, presa a presupus ca intre cei doi s-a infiripat o idila, neasteptata ce-i drept, dar deloc imposibila.
Nici Ashton si nici Rihanna nu au vrut sa comenteze zvonurile, dar cand esti o celebritate internationala nu ai cum sa nu dai explicatii. Rihanna a aflat asta la conferinta de presa organizata cu ocazia lansarii noului film in care joaca, Battleship. Dupa ce a fost intrebata de o jurnalista britanica daca vom mai auzi de Ashton Kutcher atunci cand vorbim de viata ei privata, Rihanna a facut o grimasa si a raspuns: Uau! Ce intrebare dezamagitoare! Sunt fericita si sunt singura, daca asta vroiai de fapt sa intrebi.
Fericita s-ar putea sa fie, cat despre singura, apropiatii cantaretei din Barbados spun ca relatia cu Ashton Kutcher a inceput cu opt saptamani inainte de a fi adusa in atentia presei. Cei doi s-au placut si au schimbat numere de telefon la petrecerea unui prieten comun, in luna decembrie. Intre timp, se zvoneste ca Rihanna l-a rugat pe Ashton sa o introduca in grupul sau de Cabala, apoi i-a propus actorului sa o insoteasca in turneul pe care il va sustine vara aceasta in Marea Britanie. Rihanna crede cu siguranta ca lucrurile sunt serioase intre ea si Kutcher, a spus unul dintre apropiatii sai.
Posibila romanta dintre Ashton si Rihanna a scos-o din minti pe Demi Moore, despre care se spune ca urmareste in continuare fiecare miscare pe care fostul sau sot o face. E devastata. E convinsa ca ceva s-a intamplat intre ei si spune ca ii vine rau cand se gandeste la asta. De cand a aflat, parca a innebunit si incearca sa descopere cat mai multe amanunte despre relatia lor, a declarat un prieten al vedetei, care se simte umilita de faptul ca Ashton a trecut atat de usor peste divort si considera ca actiunile lui arunca si mai mult in derizoriu casnicia pe care au avut-o. Viata actritei din Margin Call pare sa se fi impotmolit in acest moment.
Nu poate sa mearga mai departe si nici sa accepte esecul casniciei. De celalalta parte, Ashton Kutcher se bucura de libertatea pe care i-o ofera statutul de barbat fara obligatii. Tocmai a dat 10 milioane de dolari pe casa din Hollywood Hills in care se mutase cu chirie dupa divort (chirie care il costa 50.000 de dolari pe luna), merge la meciurile de baschet ale echipei Los Angeles Lakers, a ramas prieten bun cu Rumer Willis, fiica lui Demi cu primul sot, Bruce Willis, si se pregateste sa joace rolul lui Steve Jobs in filmul care va spune povestea fondatorului Apple. Cat despre femeile din viata lui, cu siguranta Lorene Scafaria si Rihanna sunt doar inceputul unei noi ere.
Raluca Tamas | Foto: Hepta, Northfoto