S-ar fi omorat si-ar fi lasat o scrisoare de adio patata de lacrimi. „Iubirea vietii mele, n-am mai putut suporta nici macar sa te am, d-apoi sa ma parasesti. Asa ca plec eu! Al tau, Tolsto. Pa!
Bine ca Irinel a scapat. Dar imi inchipui ca a fost greu. Ca si viespea care isi depune ouale in corpul altor insecte, Anna lasa in tine un fel de venin, care o cheama inapoi. Si ea nu vine. Si o suni si ea iti explica cum ca s-a terminat si trebuie sa fii barbat. Si tu nu poti si e naspa rau. Si mai suni si a doua zi si ea e la Galati la concert si iti vine sa te urci intr-un tren intr-acolo, cu o esarfa alba la gat si un trandafir, pe care sa-l stropesti cu apa proaspata ore la rand, sa nu se ofileasca pana in clipa in care i-l dai si va impacati… iar muzica se revarsa din background. Stop cadru, mai incarcam o rola de film!
Problema e ca nu poti: cei mai multi, daca nu chiar toti barbatii parasiti de Anna aveau masina, in care investisera prea mult ca s-o lase in fata Garii de Nord. Drept pentru care Anna povesteste de ei la trecut. Iar prezentul e suficient de bine acoperit de presa mondena incat sa nu mai ai nicio curiozitate.
Urmărește-ne pe 
