Despre cel mai celebru cuplu de tenismeni din lume am putea crede ca stim aproape tot. In realitate, cei doi sunt atat de discreti, incat e mai plauzibil sa spunem ca nu avem prea multe informatii despre viata lor personala, dar ca, in mod cert, am vrea sa stim.
Cand Steffi Graf a fost data in judecata de agentul Perry Rogers (si totodata prietenul din copilarie si partenerul de afaceri al sotului ei) pentru neplata unei anumite sume de bani (se vorbeste despre 50.000 $), Andre Agassi, intrebat de viitorul relatiei sale cu Rogers, a declarat: „Aceasta situatie seamana cu un divort din multe puncte de vedere. Nici nu pot realiza foarte bine tot ceea ce se intampla. Nu este foarte usor. In final, incerci sa rezolvi totul intr-un mod cat mai responsabil cu putinta. Cu siguranta imi iubesc sotia mai mult decat viata insasi si ii voi fi alaturi in tot acest timp. Ei bine, cand citesti o astfel de marturisire (care vine din partea unuia dintre cei mai sexy sportivi in viata), e imposibil sa nu te induioseze vorbele sale, rostite intr-un mod neasteptat de firesc pentru un barbat. Iar urmatorul gand se-ndreapta catre Steffi Graf, femeia norocoasa sa aiba un astfel de sot pentru ea si tata pentru cei doi copii ai lor.
Schimbare de look
Andre Agassi si Steffi Graf s-au casatorit in Las Vegas, pe 22 octombrie 2001 (cu doar cateva zile inainte de nasterea primului lor copil, Jaden Gil), in cadrul unei ceremonii discrete si restranse, la care se pare ca au asistat doar mamele mirilor. „Ne simtim bine-cuvantati pentru aceasta casatorie si pentru faptul ca am inceput un nou capitol. Ceremonia a fost intima, iar acest lucru reflecta valorile noastre, declarau cei doi la scurt timp dupa eveniment.
Relatia lor a inceput intr-un mod oarecum bizar, daca ne gandim ca Agassi era atat de timid incat ii trimitea lui Steffi mesaje de dragoste prin intermediul prietenilor sai. A fost nevoie de multa perseverenta din partea tenismanului pentru a-i atrage atentia celei care, cativa ani mai tarziu, avea sa declare ca sotul ei este perfect. Destul de ciudat tinand cont de faptul ca in prima jumatate a carierei sale, adica din 1986 pana la sfarsitul anilor 90, Agassi a fost „baiatul rau din tenis, cu un look rebel: par lung, cercei, atitudine de star rock – la care a renuntat insa in perioada 1997-1999 (interval in care a fost casatorit cu actrita americana Brooke Shields), cand tenismanul a suferit o metamorfoza: a dat look-ul de razvratit pe cel de familist si a renuntat la plete.