André Agassi - Doua decenii Agassante

André Agassi – Doua decenii Agassante

La primul meci ca jucator profesionist, acum douazeci de ani, in arena n-a aparut doar un sportiv, ci si o declaratie de protest. De pe teren privea in jur un adolescent neglijent, pletos, cu suvite vopsite dupa moda ultimului catalog, incercelat si strident.

Cu parintii si fratele mai mare, Phil

Pe 3 septembrie 2006, in turul trei la Flushing Meadows, Agassi a pierdut in fata germanului Benjamin Becker si a pus punct capitolului din istoria tenisului care-i poarta semnatura. Filmul retragerii sale n-a fost regizat la Hollywood si n-a avut scenaristi calificati la scoala melodramelor pentru care nu e nevoie de ochi buni, ci mai degraba de batiste uscate. Agassi a iesit din scena dupa douazeci de ani de tenis profesionist in care a castigat tot ce se putea: turnee de Grand Slam, finale de Cupa Davis, o sumedenie de turnee de plan secund si chiar si un titlu olimpic. In mod ironic si binefacator, cel care l-a eliminat pe Agassi la Flushing Meadows a fost un cvasianonim pitulat pe locul 112 al ierarhiei profesioniste. Probabil ca multi visau la o retragere somptuoasa, cu Agassi sarind peste fileu dupa o finala-thriller in compania lui Federer. André a stiut mai bine si a pierdut la timp, dovedind ca e om, nu masina. Perfectiunea in sport place pe termen scurt, dar indispune de indata ce-si propune sa confiste prim-planul si sa nu mai plece. Iar aici Agassi s-a plasat corect, in siajul unui Nastase, al unui Connors, al unui MacEnroe. Tinta lui a fost tenisul vivace, deschis si rasplatitor. Prin contrast, rivalul sau, Pete Sampras, a fost halucinat de ideea suprematiei cu orice pret si s-a lasat sedus de batatoarele umane pe nume Bj¶rn Borg sau Ivan Lendl.



Exista oare explicatii ale enormului capital de simpatie care-l insoteste pe Agassi la fiecare aparitie? Cu siguranta. Sa le luam pe rand.



Prima explicatie se leaga de atitudinea lui Agassi fata de tenis. Odata consumat puseul de teribilism din anii 80, americanul si-a dat seama cat de nociva poate fi cultura excesului. In plus, el a inteles ca nu poate sa revolutioneze imaginea unui sport care isi facuse un titlu de glorie din rezistenta la stimulii externi si la presiunea timpului. Agassi a fost un aspirator al afectiunii generale tocmai fiindca a stiut unde sa opreasca si a facut diferenta dintre a schimba un sport si a-l imbunatati.



A doua explicatie are de-a face cu parintii protagonistului. Cu un tata iranian si o mama frantuzoaica, Agassi a suscitat interesul si emotia care-i acompaniaza pe toti sportivii care nu apartin unui singur teritoriu. Americanii Ivan Lendl si Martina Navratilova, australianca Hana Mandlikova, canadianul Greg Rusedski si altii ca ei au un element comun cu parintii lui Agassi: refugiul dintr-un teritoriu stanjenitor, daca nu oprimant de-a binelea, intr-o tara de adoptie dispusa sa-i integreze si sa-i lase sa se exprime.

Urmărește-ne pe Google News