Sunt aici de la 11 fara zece. Orice as face, mereu ajung cu zece minute inainte de ora fixata, imi explica amuzata Anca. Eu, insa, nu o pot asculta pana la capat. O privesc si ma gandesc la toate povestile despre asa zisul prag al varstei de 40 de ani, pe care nu le citesc pe fata ei. As indrazni chiar sa spun ca nemachiata si cu parul carliontat natural (care, de fapt, nu-i place catusi de putin) arata nu doar proaspat sosita de la plaja si odihnita, dar chiar mai bine decat atunci cand foloseste make-up. Aceea a fost, cu siguranta, ziua in care m-am convins ca timpul este doar un sistem de numarare.
Ca arati foarte bine la 42 de ani este evident. Chiar si Mircea Badea a spus-o. Totusi, ce eforturi se ascund in spatele acestei imagini impecabile?
Se ascunde o obsesie a mea vizavi de greutate. Mama a fost o persoana plinuta, tata e si el un tip corpolent, asa ca am incercat dintotdeauna sa nu depasesc un anumit numar de kilograme. In ultimii cativa ani a fost din ce in ce mai greu si, fara sa apelez la un nutritionist, nu am reusit.
De la 20 de ani tii regim ovo-lacto-vegetarian. Ce te-a indemnat sa incepi un astfel de regim la o varsta atat de frageda? Mai ales ca pe vremea aceea nu cred ca auzise multa lume de asa ceva.
Soarta. Aveam, la vremea respectiva, cam 25 de zile de turnee pe an si un coleg din trupa, a carui sotie suferea de cancer, primea din afara carti de specialitate legate de alimentatia corecta. Nu aveam ce face si le-am citit si eu. Cred ca mi le-a trimis Dumnezeu, ca nu le-am cautat eu… In turneu, la mare, aveam masa asigurata, asa ca am stat de vorba cu bucatarul si i-am zis ca din acel moment nu vreau sa primesc la masa carne.
Aveai deja probleme cu greutatea la 20 de ani? Erai prietena cu tine pe atunci?
Nu aveam probleme, cu toate ca eram mult mai plinuta decat acum. Intotdeauna am fost prietena cu mine, mereu m-am simtit foarte bine in pielea mea. Erau si alte vremuri, altfel simteau si gandeau oamenii, aveau o alta fericire. Acum, daca te plimbi pe strada, te incarci de tristetea si de angoasele oamenilor, lumea nu stie sa mai zambeasca. Pe vremea aceea, noi eram foarte fericiti.
Traiesti cu nostalgia trecutului?
Nu, pentru ca eu sunt in continuare fericita, ma inconjor de oameni pozitivi. Mi se mai intampla sa trec prin experiente neplacute, cand cineva ma agreseaza verbal sau, stiu eu, ma umileste. Sunt multi oameni rai in jurul nostru, dar cred ca sunt cea mai concilianta persoana de pe pamant, nu suport ca cineva sa fie suparat sau sa se certe.
Asa ai gandit dintotdeauna?
Nu, asta a venit odata cu varsta. Dar am primit foarte mult de la viata tocmai pentru ca nu am dusmanit vreodata pe cineva. Am fost un copil mult prea cuminte si mult prea linistit, mult prea ascuns, chiar prea ascuns pentru meseria asta. Nu mi-a placut niciodata sa ies in evidenta. Nu-mi place deloc sa apar imbracata mai stiu eu cum, sa se uite lumea dupa mine.
Urmărește-ne pe 
