Intr-o casa cu doua etaje, nu departe de centrul Bucurestiului, locuiesc Monica, Cosmin si fiica lor, Ayana. In curand, va mai locui cineva. Este vorba despre Maya, fetita care va veni pe lume in luna martie.
Cand am ajuns acasa la Cosmin Cernat (Kanal D) si la Monica Iagar, in preajma Craciunului, in casa mirosea a scortisoara si a brad, iar pe masa din living se afla un mare bol cu dulciuri aduse de Monica de la Tripoli (tocmai fusese acolo la un campionat de judo), din care ne-a invitat sa alegem cate vrem. Cei doi au un fel de a fi atat de relaxat si rostesc atat de firesc „simte-te ca acasa, incat, dupa doua ore petrecute la ei te simti incredibil de familiar. Poate ca, intr-adevar, oamenii tind sa fie bucurosi si afabili in aceasta perioada a anului, dar Cosmin si Monica mai aveau un mare motiv de bucurie: al doilea lor copil, care se va naste in curand. La ora interviului stiau deja numele fetitei. Ayana, prima lor fiica, care merge deja la scoala si care este foarte incantata de vestea ca vor avea un nou membru in familie, a ales numele surorii ei dintr-un film de desene animate.
Copiii vor locui in aceeasi camera, adica la mansarda casei, care e si spatiu de joaca si dormitor. „Mie imi place sa numesc mansarda Turnul Babel, pentru ca am strans acolo lucruri din toate colturile lumii, de la jucarii pana la icoane, medalii, cupe, carti, spune Cosmin despre incaperea care adaposteste, de asemenea, atat acreditarile lui de la numeroase evenimente sportive si distinctiile de jurnalist, cat si o parte din trofeele iubitei sale. Desi se simte bine oricand acasa, Monica nu va petrece prea mult timp aici dupa ce va naste. „Nu am stat acasa nici dupa prima nastere, daramite acum. Dupa ce am nascut-o pe Ayana am putut sa ma apuc repede de sport, dupa trei luni. Acum am un serviciu care imi place si la care ma voi intoarce cu drag (n.r. – lucreaza in cadrul Ministerului de Interne, unde se ocupa de organizarea unor campionate nationale). Insarcinata in sase luni, fosta atleta continua sa calatoreasca cu avionul, mai ales ca doctorul i-a spus ca este in regula. Mai mult, ultimele doua luni inainte de nastere vor fi dedicate evenimentului Monica Iagar Grand Prix, ajuns deja la cea de-a patra editie, ce va avea loc la sfarsitul lui februarie. Cosmin, care acum se pregateste pentru Revelionul Kanal D, pe care il va prezenta impreuna cu Adriana Bahmuteanu, va fi, in orice caz, un sprijin. „Stiu sa schimb scutece, ma pricep cam la tot ce tine de ingrijirea unui nou-nascut. Sunt lucruri normale, pe care trebuie sa le faci, pe care le-au facut si altii pentru tine. Singurul lucru care nu-i place jurnalistului, in general, este sa se trezeasca dimineata, spre deosebire de sotia lui, obisnuita cu rigorile vietii de sportiv si care te poate informa la 6:45 dimineata cu privire la toate stirile din ziua respectiva. „Se scoala foarte de dimineata pentru gustul meu. Eu nu ma pot trezi la ore din astea, este ingrozitor. Iar daca pe la zece seara ne-am baga in pat, pentru ea ar fi perfect. (rade) Se pare ca Ayana seamana cu tatal sau in ceea ce priveste comoditatea. „Am dat-o la tot felul de sporturi, dar nu are nicio legatura cu asta. E talentata ca taica-sau si la fel de lenesa. Pe de alta parte, e pasionata de pian, dans si pictura.