Aparențele înșală! Theo Rose, adevărul despre Bravo, ai stil!: "Nu sunt deloc o fire calmă"/ INTERVIU

 Cica Cristina
.

Theo Rose este o concurentă puternică la Bravo, ai stil! Celebrities! Ținutele sale au fost extrem de apreciate, iar artista a ajuns în finala mult râvnită. Cu toate că evită certurile și pare o fire discretă, Theo Rose ne-a spus că lucrurile nu stau tocmai așa: și ea se enervează din diferite motive și nu este deloc o fire calmă, așa cum se vede pe sticlă. Iată câteva detalii din culise!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Spune-ne câteva detalii din culisele emisiunii… Cum sunt fetele, cum vă înțelegeți?

M-am integrat foarte bine în colectiv, mă simt în largul meu în emisiune. Am reuşit să înțeleg şi să accept fiecare temperament în parte şi le simt apropiate pe fete. Totuşi, petrecem mare parte din timp împreună şi e foarte important că, în afara ideii de competiție, suntem oameni normali, cu bucurii şi neajunsuri şi e mare lucru că ne ascultăm una pe cealaltă, deşi la TV nu pare că e aşa. E firesc să mai apară şi conflicte între noi, tensiunea concursului îşi spune cuvântul şi, pe măsură ce ne apropiem de deznodământ, starea aceasta de încordare creşte şi ea. E firesc să apară scânteile.

Theo-Rose-1Theo-Rose-1

Theo Rose: „Mă enervez zilnic din varii motive”

Am observat că eviți certurile și încerci să te înțelegi bine cu toată lumea. Ești calmă, însă sigur a existat un moment în care te-ai enervat și tu. Când și ce s-a întâmplat?

Nu sunt deloc o fire calmă, însă pun foarte mare pre pe oameni. Cred enorm în puterea exemplului şi ştiu că nu am cum să aştept ceva din partea celor din jurul meu, dacă eu nu le ofer acelaşi lucru. Am muncit foarte mult la principii şi comportament şi mă lupt cu mine cu scopul de a elimina orice intenție rea mi-ar apărea în subconştient. Mă enervez zilnic din varii motive, dar mă calmez rapid, ăsta fiind motivul pentru care nici acum nu-mi amintesc când  m-am  enervat ultima dată. (râde)

Citește și: Theo Rose de la Bravo, ai stil! Celebrities, totul despre relația cu nepotul lui Nea Mărin:”E inteligent și superb!” Cum s-au cunoscut / EXCLUSIV

Citește și: Cine sunt finalistele Bravo, ai stil! Celebrities și cine are cele mai mari șanse să câștige competiția

Citește și: Andreea Bălan și George Burcea, divorț „la secret'.Începe lupta pentru custodia fetițelor!

Citește și: Au început filmările pentru Te cunosc de undeva, sezonul 16.Cine sunt concurenții-surpriză din show

Theo Rose: „Sunt foarte ambițioasă”

Ești ambițioasă din fire? Spune-ne, cine este Theo Rose, de fapt? Ce nu se vede pe sticlă?

Sunt foarte ambițioasă şi lupt pentru tot ce îmi doresc. Cred că am lăsat să se vadă pe sticlă mare parte din cine sunt. E posibil să fie greşit sau nu, dar eu mă simt stăpână pe mine. E mult mai simplu să fiu transparentă, să n-am lucruri de ascuns. Mă ajută să mă relaxez şi să îmi găsesc locul, oriunde aş fi.

Ce îți place să faci în timpul liber?

Îmi place să merg la țară, la ai mei, să mă întâlnesc cu prietenii şi să ne distrăm. Îmi plac drumețiile şi copiii. Încerc să mă înconjor de oameni veseli şi binevoitori.

Secretul succesului pentru Theo Rose

Care sunt hobby-urile tale?

Ador actoria şi unul dintre obiectivele mele de viitor e să readuc tineretul în teatrele din România. Îmi place să dansez şi mi-am propus ca show-urile mele să fie complexe de acum înainte.

Te consideri o femeie norocoasă? Spune-ne, pe final, care este rețeta succesului pentru tine.

Sunt binecuvântată să am un început de carieră promițător şi o viață frumoasă. Secretul succesului meu constă în transparență. Oamenii s-au identificat cu mine pentru că sunt reală. Nu mi-e teamă să arăt că există şi probleme sau neajunsuri, de oricare fel ar fi ele. Cred că povestea mea poate fi o lecție pentru toți oamenii. Poți realiza orice îți doreşti, oricine ai fi. Trebuie doar să îți doreşti enorm şi să munceşti fără oprire.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton