La 40 de ani, Anna Lesko a avut curaj să ia viața de la capăt! Cum arată o zi din viața ei, alături de fiul său / Reportaj

 Pirvu Cristina
.

Seducătoare, jucăușă, senzuală, misterioasă. Anna Lesko este, cu siguranță, femeia după care întorc capul deopotrivă bărbații și femeile și care-ți aprinde imediat gândurile. Și, pentru că Anna spune de fiecare dată ceva, fără să fie nevoie să vorbească, vă invităm să o „citiți în cel mai hot pictorial de anul acesta. 

Dacă dicționarul explicativ al limbii române ar conține și fotografii, în dreptul cuvântului sex-appeal am găsi-o, cu siguranță, pe Anna Lesko. Știu, fiecare femeie poate fi sexy și senzuală, dar… nimeni nu o face ca ea! Pentru că Anna s-a născut cu acest dar și pare că nu face niciun efort pentru a atrage atenția!

 

VIVA! de octombrie

VIVA! de octombrie

Sex-appeal-ul Annei Lesko nu se rezumă la clasicul arsenal feminin – machiaj, coafură, haine –, ci constă tocmai în privirea languroasă, în zâmbetul șăgalnic și în spiritul adolescentin pe care și l-a păstrat dincolo de numărul din buletin, din dreptul anului nașterii. Și încă ceva: Anna stăpânește atât de bine jocul în fața aparatului foto, încât un shooting cu ea, la început de toamnă, când se dă și tonul noilor tendințe, este mai mult decât binevenit. Cum a început acest shooting? În zorii unei zile calde de început de toamnă…

 

Anna purta ochelari de soare, o rochie neagră confortabilă și niște șlapi de plajă. Vorbea la telefon și gesticula. Privind-o din depărtare, aveai senzația unei dive care se ceartă cu un funcționar de la bancă sau poate cu grădinarul. În discuție îi scăpau și niște cuvinte în rusă, părul i se înfoia și, din când în când, sorbea dintr-un espresso. Anna nu este o victimă a modei, este un fel de jongleur al trendurilor, reușind mereu să le influențeze, să le împrumute vibrația personalității ei. Are un stil eclectic și lipsit de inhibiții.

Anna Lesko sexy in VIVA (1)Anna Lesko sexy in VIVA (1)

Cu orice look ea spune o poveste, te transpune dincolo de realitatea cotidiană, îți smulge un zâmbet sau te face să ridici uimit o sprânceană. Garderoba ei este uimitoare, de la costumele de scenă și până la bijuteriile extrem de sofisticate, totul te face să ai senzația că intri într-un fel de Disneyland al hainelor. Cel mai rar poartă jeanși, cel mai des poartă rochii ultrafeminine, mereu în combinații surprinzătoare.

E atentă la aromele parfumurilor, le potrivește în povestea outfitului și este de-a dreptul obsedată de cerceii colorați cu clips. A renunțat la ugg-uri, adoră șlapii și eșarfele care se transformă ușor în turban. Nu poartă treninguri și, în general, nimic ce ar putea fi câtuși de puțin nefeminin. Îi plac broderiile, culorile, combinațiile de accesorii vintage cu orice. Ținutele ei de seară sunt cele mai simple, minimaliste (rochii din mătase sau voal cu o croială basic), spre deosebire de cele de zi sau de scenă.

Anna e sexy. E senzuală. Este o femeie care se cunoaște, care se iubește și care își construiește personajul conștientă de efectul pe care îl are când o întâlnești. Anna are umor, un umor accentuat de influența rusească din limbaj și gândire. Toate acestea se reflectă în stilul ei și în felul în care interpretează moda și trendurile.

Povestea de la Lacul Sfânta Ana a pornit ca un fel de căutare personală a esenței acestui stil. Am trecut de la rochia hiper-feminină din dantelă și organza la furoul din mătase purtat cu sneakers. Am plătit un mic tribut bulinelor (am vrut să le ducem într-o zonă mai punk-rock, dar au sfârșit tot prin a fi sexy). Adam, băiețelul ei de 5 ani, a fost și el prezent în această aventură.

Era fascinat și de-abia aștepta să exploreze împrejurimile. O adoră pe Anna, e atent cu ea ca un om mare. Anna vorbește cu el în rusă, se joacă și îi povestește continuu lucruri. Este fascinant să-i vezi împreună, pe ea – mamă grijulie ca o cloșcă, pe el – băiețel curios, vorbind non-stop…

Foto: Paul Diaconu

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton