Andreea Marin a avut o apariție de senzație, luni seară, la Gala Premiilor UCIN. Vedeta a pășit pe covorul roșu, alături de fiica ei, Violeta. Adolescenta a venit să își susțină fratele, pe Radu Ștefan, care a intrat anul acesta la UNATC.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Adolescenta nu a vrut să intre în sală până când fratele mai mare, Radu Ștefan, nu a ajuns în fața Teatrului Național.
Violeta s-a dus să-l întâmpine, în timp ce Andreea Marin dădea interviuri. După ce s-au pozat la panou, cei doi frați, alături de Andreea Marin, au intrat în sală pentru a urmări decernarea premiilor. Radu Ștefan a intrat anul acesta la UNATC.
Sunt foarte mândru de băiatul meu cel mare, Radu Ștefan, care a devenit student, intrând printre primii admiși la UNATC, secția Actorie', a scris Ștefan Bănică jr despre fiul său, pe Facebook.
Violeta și fratele ei au o relație strânsă, cei doi petrecând mult timp împreună.
De altfel, tatăl lor, Ștefan Bănică jr a declarat în repetate rânduri că își dorește ca cei trei copii ai săi să aibă o relație frumoasă. Artistul mai are un băiețel cu Lavinia Pârva, cea care îi este soție.
Andreea Marin a anunțat că se reîntoarce în televiziune
Ziua de azi este una foarte importantă pentru Andreea Marin, ea anunțând că se întoarce în televiziune începând din această toamnă cu o emisiune la Televiziunea Română, Vedeta va prezenta la TVR, începând din această toamnă, de pe 12 octombrie, o nouă emisiune și a făcut primele declarații despre ipostaza în care o vom regăsi. În această emisiune, Andreea Marin va sta faţă în faţă cu oameni adevărați, în poveștile cărora privitorii se vor regăsi negreșit.
„Televiziunea Națională m-a chemat din nou… acasă! Acolo m-am construit ca om de televiziune, când am pășit în acest domeniu eram studentă la informatică și habar nu aveam ce înseamnă munca la TV.' Andreea Marin a adăugat că: „Acolo, la TVR, se reclădește acum, cărămidă peste cărămidă, și oamenii care au fost strâns legați de istoria televiziunii naționale – din care ulterior au plecat mulți dintre cei ce sunt acum în media în privat – sunt primii care pot pune umărul acum, mai mult ca oricând. Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă, la TVR', a sus ea pentru Unica.ro.