Andreea Bălan a făcut oficial primele declarații despre America Express: Drumul Aurului. Imediat ce a ajuns în țară, după ce și-a revăzut fetițele, mama și colegii, artista a redevenit activă pe rețelele de socializare. Ba chiar mai mult decât atât, a și plecat după doar câteva zile prin țară, susținând deja primele concerte alături de Andreea Antonescu, după terminarea competiției.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cele două au fost așteptate la aeroport de persoanele dragi, iar Andreea Bălan a primit chiar și acasă felicitări și buchete de flori din partea lui Petrișor Ruge. Artista s-a bucurat nespus să își revadă fetițele și i-a mulțumit mamei sale pentru eforturile depuse în tot acest timp.
Andreea Bălan, dezvăluiri despre America Express
În cele două luni de aventură la cote maxime, unde a fost supusă la fel și fel de teste, Andreea Bălan a ajuns ieri acasă, fiind așteptată cu mare dor de către cele două fiice ale ei, cât și de mama sa, care a avut grijă de micuțe în tot acest timp.
A fost mereu o luptătoare. Și-a construit o carieră de succes prin forțele proprii, iar apoi nu a lăsat dezamăgirile din viața personală să o dărâme. Acceptă ușor provocările, dorindu-și să demonstreze tot ceea ce poate. Așa a ajuns să participe și la America Express: Drumul aurului. Se pare, conform mesajului transmis acum de artistă, că această experiență chiar i-a schimbat viața.
„Din America Latina m-am intors cu un rucsac plin de amintiri superbe! Sunt mai bogata sufleteste, mai umila si mai ales am sufletul plin de recunostinta pentru tot ceea ce am, pentru familia mea, pentru toti oamenii pe care ii iubesc si care ma iubesc. Aceasta experienta m-a schimbat pentru totdeauna!”, a scris Andreea Bălan, pe conturile ei de pe rețelele de socializare.
Citește și: Ce dietă ține Andreea Bălan pentru a se menține la 49 de kilograme: „Nu-mi refuz nicio plăcere”
Mesaj pentru fani, după revenirea în țară
La scurt timp după ce a ajuns cu bine acasă, Andreea Bălan le-a transmis un mesaj frumos fanilor ei, apoi i-a anunțat deja unde vor fi primele concerte. Muncitoare, așa cum ne-a obișnuit, artista nu a ezitat și și-a onorat contractele semnate înainte să plece peste Ocean.
„Hei, dragilor. Filmările la America Express s-au terminat. Sunt acasă cu Ella și Clara în brațe și sunt tare fericită. Abia aștept să vedeți super aventurile din America Latină pe Antena 1”, a anunțat Andreea Bălan, tot pe rețelele de socializare.
Ce anunțase artista înainte să plece din țară
Se pare că singurul lucru pentru care a avut emoții înainte de competiție a fost anxietatea cu care se luptă uneori. Însă, în legătură cu alegerea Andreei Antonescu drept colegă de echipă, artista a fost convinsă că a făcut cea mai bună alegere.
„Plec în lume. În lumea mare plec, la mare depărtare, peste Ocean, în Guatemala, Columbia, Mexic. M-am gândit să fac o vizită cu un dolar pe zi și un rucsac în spate. Încerc să fiu (n.red. – a fost întrebată dacă este pregătită). Cu anxietatea atât’, a dezvăluit Andreea Bălan pe InstaStory.
„Va fi cu siguranță o experiență unică, specială, care ne va uni și mai mult ca prietene si mă va ajuta să evoluez uman și spiritual', a mai spus Andreea.
Sursă foto: Facebook