Alexandru Arșinel are supărări mari, la 81 de ani: "Am început să simt greutatea anilor, nu e uşor să alergi pe picioare". Care e cel mai mare regret al său și cum i-a afectat viața COVID-19

 Dumba Gabriela
.

Zi mare astăzi pentru Alexandru Arșinel și oamenii care îl iubesc! Actorul împlinește 81 de ani și dacă, în mod normal, 4 iunie era o zi cu petrecere și revedere cu oamenii dragi, maestrul Arșinel nu se mai poate bucura pe deplin acum.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Alexandru Arșinel n-a avut o viață ușoară în ultimii ani și chiar dacă nu și-a pierdut acel râs inconfundabil și contagios, pe care mulți dintre noi îl adoră de zeci de ani, pare că nu mai este râsul lui. Maestrul Arșinel s-a confruntat cu sumedenie de probleme și situații nefericite în ultimii ani, care și-au pus amprenta asupra sa. „Am început să simt greutatea anilor, nu e uşor să alergi pe picioare”, spune actorul care astăzi împlinește 81 de ani.

Soția sa este grav bolnavă, paralizată la pat, și problemele de sănătate nu l-au ocolit nici pe el. Anul trecut a ajuns de urgență la spital, din cauza afecțiunilor cardiace de care suferă, dar medicii l-au pus rapid pe picioare.

tim.php_tim.php_

Moartea Stelei Popescu, însă, camarada sa de-o viață l-a rănit profund.

„Îmi e dor de Stela (se întristează), am revăzut perioada asta multe materiale cu noi doi, dar și alți artiști și făceam diferența între unele cupluri. Toți am avut ceva aparte. Am colaborat și cu Marius Țeicu, cu care am făcut multe deplasări în lume și am fost în multe locuri. Și el este un băiat destul de lovit de soarta asta.”, a mărturisit Arșinel pentru Click!

Actorul recunoaște că atunci când revede scenetele jucate alături de Stela îi dau lacrimile: „Ce vremuri erau când făceam cuplu cu Stela Popescu, în câte filme și scenete am jucat. Le-am revăzut cu drag… îmi e așa de dor de ea…. Eram tineri amândoi.”

COVID-19 i-a amărât și mai mult viața

„Am stat mai mult sau mai puţin cu mască pe figură, când am mai ieşit din casă. Am mai fost pe la teatru, prin oraş, cu treburi. Noi, cei de peste 65 ani, am fost interzişi să supravieţuim, am fost condamnaţi. Eu am avut o sarcină în plus faţă de persoana soţiei mele care este grav bolnavă, fiind paralizată. Ea e condamnată la pat, însă mâna dreaptă o mai mişcă şi picioarele le târaie.”, povestește Arșinel despre perioada de izolare.

Ce-și dorește la ceas aniversar

„Îmi doresc să n-avem parte de acest blestem trimis asupra noastră, COVID-19. Să reluăm activitatea la teatru, atât cât se poate, să nu depindem de bugete, să avem o conduită normală, să nu avem impedimente din partea conducerii. Să avem condiţii normale de lucru. Noi suntem mulţi la teatru, sunt dansatori, oameni din orchestră, maşinişti, toţi trebuie plătiţi. Şi suntem necăjiţi pentru că nu ştim ce se întâmplă.”, s-a destăinuit Arșinel pentru Click!.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton