Adriana Trandafir a fost la un pas să-și ia viața: "Băiatul pe care-l iubeam se însura cu alta. Mă gândeam să mă sinucid". Cine a salvat-o

 Dumba Gabriela
.

Adriana Trandafir a fost la un pas să-și ia viața, acum 37 de ani. Adriana Trandafir a dezvăluit care au fost cele mai grele momente din viața ei, care au dus-o la un pas de sinucidere. Actrița a mărturisit că a fost la un pas de a-și pune capăt zilelor, după ce a aflat că bărbatul pe care îl iubea și pentru care făcuse foarte multe sacrificii, s-a însurat cu o altă femeie.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Adriana Trandafir a fost la un pas să-și ia viața. Adriana Trandafir a trecut prin momente extrem de grele, pe care puțină lume le cunoaște, însă unul dintre ele a adus-o la un pas de a-și lua viața. A reușit să treacă peste acea dramă și s-a ridicat de jos, iar astăzi este una dintre cele mai iubite actrițe din România. Adriana Trandafir a recunoscut că directoarea de la teatrul Giulești a fost cea care a salvat-o.

2343223432

Adriana Trandafir a fost la un pas să-și ia viața

Adriana Trandafir, cunoscuta și iubita actriță, nu a avut tot timpul o viață roz și lipsită de griji. De mic copil s-a lovit de greutăți, însă momentele îngrozitoare prin care a trecut au făcut-o femeia puternică de astăzi. În anul 1985, artista se gândea să-și pună capăt zilelor, după ce bărbatul pe care-l iubea s-a însurat cu altă femeie.

Am mai trăit ceva grav, s-a întâmplat în anul 1985, când am avut actele depuse pentru a pleca în America, unde aveam o poveste de iubire. Cât am luptat, câte am îndurat de la Securitate, nici nu vreau să-mi citesc dosarul. Ani de zile am luptat pentru bani și pentru viză.

M-am scos de peste tot, televiziune și radio. Până la urmă am obținut viza și s-a întâmplat ceva, o poveste în care, într-o noapte, a trebuit să iau decizia dacă să plec sau să rămân.

Băiatul pe care-l iubeam acolo nu m-a mai așteptat, se însura cu alta. În noaptea în care am aflat am albit. În România nu mai aveam nimic, fără radio și fără tv, mă certasem cu părinții, aveam doar o rochie de mireasă și verighetele pregătite.

Am fost și am depus pașaportul la secția de pașapoarte, am renunțat la viză, spre stupoarea tuturor oamenilor legii care 2 ani au încercat să mă convingă să nu plec. Am lăsat pașaportul acolo, eram debusolată total, mă gândeam să mă sinucid.

Mergând pe stradă am dat de doamna Elena Deleanu, directoarea de la tearul Giulești. Ea mi-a salvat viața. Exact în seara aceea mi-a pus spectacol și m-a salvat„, a dezvăluit Adriana Trandafir pentru fanatik.ro.

Citește și:Alin Oprea vrea partaj după divorțul de Larisa Oprea:'A pus stăpânire pe toți banii, deși ea nu a muncit o zi'

Citește și:Adela Popescu a revenit în muzică după o pauză lungă:'Mă bucur că sunt aici'

Citește și:Brad Pitt are o nouă iubită?Cine este tânăra de 29 de ani cu care a mers la un concert Bono

Adriana Trandafir a pierdut copilul la divorț

Adriana Trandafir rememorează cel mai cumplit lucru pe care îl poate trăi o mamă, despărțirea de copilul ei. La divorțul de primul soț, celebra actriță a fost trădată de chiar tatăl său, martor la proces, iar instanța i-a luat copilul fără drept de apel.

Am avut multe momente grele dau Dumnezeu te alege și în greutăți. Dacă nu erau așa de multe poate nu aș fi reușit să trec peste ele, să capăt experiența care să mă ajute să depășesc alte momente grele.

Unul dintre cele mai grele momente, despre care nu pot să vorbesc niciodată întru totul, a fost faptul că, după divorț, instanța de pe pământ mi-a luat dreptul de a-l crește pe Ștefan. Iar faptul că tatăl meu a fost martor împotriva mea la proces a fost îngrozitor. El a plecat împreună cu soțul meu după mărturie și eu am rămas singură pe scările tribunalului, fără copilul meu. Faptul că eram actriță a fost un minus. Și mi-a fost imposibil să-l reobțin„, a dezvăluit Adriana Trandafir pentru Fanatik.ro.

Adriana Trandafir: Nu mi-am obligat copiii să trăiască în umbră mea'

Am fost mamă lipsă. Eu am făcut copiii foarte târziu, la 35 și 45 de ani. Am fost o mamă care, din nefericire, nu a putut să fie alături de copii zi de zi și ceas de ceas. A trebuit să-mi împart viața între carieră și copii. Am avut norocul să am două soacre care s-au ocupat, și de doi tati înțelegători”, a mai spus actrița.

Ca mamă am avut o mare calitate, nu mi-am obligat copiii să trăiască în umbra mea, i-am lăsat să facă ce vor. Ștefan este avocat și Maria Speranța a terminat Afaceri Internaționale la Haga, iar acum am rămas singuri și trăim ca la 15 ani. Am o curticică de care mă ocup, mătur în fața porții. Nu sunt în stare să fac nimic pentru mine, dar dacă trebuie să mă stârnesc pentru altcineva imediat fac„, spune Adriana Trandafir.

Adriana Trandafir a fost în moarte clinică

Adriana Trandafir a povestit că în urmă cu câțiva ani, chiar de ziua ei de naștere, se afla internată în spital, iar medicii care o supravegheau au declarat-o moartă.Actrița a povestit că a intrat în moarte clinică  și a văzut tot ce se întâmplă în jurul ei. De asemenea, vedeta a precizat că îi vedea pe medicii care se luptau să o readucă la viață.

„Am fost și în moarte clinică, dar cred că am niște îngeri păzitori care m-au învățat să merg mai departe. Am făcut un șoc anafilactic, chiar de ziua mea. Întâmplător mă aflam chiar în curtea spitalului CF2 din București. Am fost luată și declarată moartă. Țin minte că m-am dus în tunel până sus, era atât de frumos și bine acolo, nu mi-a fost frică de moarte, acum pot să vorbesc ușor despre ea. Până unde am ajuns a fost bine, de aia mi-a părut rău că m-am întors, a fost o experiență foarte interesantă.', a mai povestit Adriana Trandafir pentru sursa citată.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton