Oana Lis și-a redeschis cabinetul psihologic. Cât costă o ședință de terapie: „Dacă te confrunți cu anxietate, atacuri de panică...”

 Ifrim Georgiana
.

Oana Lis și-a redeschis cabinetul psihologic. La 40 de ani, soția fostului edit al Bucureștiului a absolvit cursurile Facultății de Psihologie, fiind cea de-a treia specializare pe care a urmat-o. Ulterior, vedeta și-a deschis propriul cabinet, acolo unde a oferit consultații celor care care se confruntă cu probleme de natură psihologică. Iată cât costă o astfel de ședință!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Oana Lis și-a redeschis cabinetul psihologic. După o viață încercată de multe greutăți, Oana Lis a decis să se reinventeze și s-a înscris la Facultatea de Psihologie, din cadrul Universității Hyperion. În 2019, aceasta a susținut examenul de licență și și-a deschis propriul cabinet de psihologie. În perioada pandemiei, aceasta a fost nevoită să închidă locația și să-și desfășoare întreaga activitate în mediul online. Recent, aceasta a anunțat că și-a reluat ședințele față-n față și că este pregătită să le ofere suport celor care se confruntă cu anxietatea sau cu atacurile de panică.

a-9a-9

Oana Lis și-a redeschis cabinetul psihologic

Cât costă o ședintă de terapie cu Oana Lis. Pe contul său de Facebook, soția lui Viorel Lis le-a transmis un mesaj celor care doresc să aibă parte de consulații cu ea. Prețul unei ședințe este de aproximativ 100 de lei, însă, în această perioadă, clienții pot dispune de un tarif redus.

Citește și: Cine a ajutat-o pe Oana Lis să iasă din depresie:”Nu puteam nici să mă spăl singură”

Citește și: Ce s-a întâmplat cu averea lui Viorel Lis. Oana Lis, dezvăluiri cutremurătoare:'Nu-l ajută nimeni din familia lui. L-au dat nepoții în judecată'

Citește și: Anghel Damian și Lia Bugnar, împreună pe scenă în prima seară după ce s-a aflat că Theo Rose este însărcinată

Citește și: Shakira nu mai cântă la Campionatul Mondial de Fotbal 2022.Artista nu își poate reveni după despărțirea de Gerard Pique

Cât costă o ședință de terapie

Pe contul său de Instagram, Oana Lis le-a transmis un mesaj celor care doresc să facă ședințe de terapie cu ea, prin intermediul platformelor online. Aceasta i-a sfătuit pe cei care se confruntă cu anxietate sau atacuri de panică să apeleze la serviciile ei.

„Voiam să vă zic că am oferta de Black Friday, 5 ședințe online de consiliere psihologică sau dezvoltare personală, toate la 200 de lei. Așa că, dacă te confrunți cu anxietate, atacuri de panică sau pur și simplu ești interesată de evoluție personală, aștept un mesaj în privat, ca să facem o programare. Hai să ne cunoaștem!', a scris Oana Lis pe contul ei de Facebook.

„Am redeschis fizic cabinetul de psiholog'

În urmă cu ceva timp, soția fostului edil al Bucureștiului a anunțat faptul că și-a reluat ședințele de terapie față-n față, având în vedere faptul că s-au relaxat măsurile impuse de pandemie.

„Voiam să vă anunț că am redeschis fizic cabinetul de psiholog în sectorul 1. Cine dorește detalii pentru o programare mă poate suna. Putem lucra pe teme pe care eu mi le-am lucrat și vindecat la mine și din acest loc pot conține și pe altcineva, cum ar fi depășirea traumelor din copilărie, anxietate, depresie, atac de panică, găsirea motivației în viață, îmbunătățirea relației cu cei din jur, iertare și acceptare.

Deci, vă aștept cu drag să ne cunoaștem live și în acelasi timp le mulțumesc pentru încredere celor care deja lucrează cu mine și îi felicit pentru dorința de evoluție personală. Numai bine tuturor', a scris Oana Lis pe pagina personală. de Facebook.

Sursa foto: facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton