Adrian Năstase și Dana sunt căsătoriți de aproape patru decenii. Au împreună doi fii, Andrei și Mihnea, iar căsnicia lor pare să fie și acum una cât se poate de fericită. Fostul premier a ținut să transmită câteva cuvinte frumoase pentru soția lui, în ziua în care au împlinit 37 de ani de căsătorie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Fostul politician scrie adesea pe blogul personal și detalii despre viața de familie, alături de imagini din intimitate. De data aceasta, el s-a referit la momentele prin care a trecut relația lui cu Dana, de-a lungul celor aproape patru decenii de căsnicie.
Adrian Năstase, mesaj emoționant după 37 de ani de căsnicie cu Dana
Fostul premier al României a postat pe blogul lui personal un mesaj scurt, dar care i-a impresionat pe cititorii lui. A oferit niște detalii nebănuite despre căsnicia cu Dana Năstase, alături de o fotografie în care apare împreună cu aceasta.
„Dana și cu mine sărbătorim 37 de ani de când ne-am căsătorit. Au fost ani cu multe bucurii, dar și cu unele momente de suferință. Așa cum uneori apele Dunării cresc, iar alteori scad! Prioritatea noastră acum o reprezintă viața copiilor și nepoților noștri”, a mărturisit Adrian Năstase.
Citește și: Cum se menține Adrian Năstase în formă la 71 de ani: „M-a făcut să rămân vital până la vârsta asta'
Citește și: Cine este și cum arată fiul vitreg al Danei Rogoz. Are 20 de ani și studiază în Elveția
Cum a început povestea lor de dragoste
A divorțat de prima soție, apoi s-a îndrăgostit de Dana. Actuala parteneră de viață a lui Adrian Năstase este fiica lui Angelo Miculescu, cel care a fost atât ministru al Agriculturii, cât și și viceprim-ministru al guvernului între anii 1975 și 1981.
„Ne-am întâlnit la o prietenă. Așa a început o relație care a fost extrem de specială. Eu am invitat-o la mine acasă și i-am pus muzica mea preferată, Wagner, și ea a încercat să reziste. Nu i-a fost foarte ușor. S-a construit extraordinar. Și, iată, acum, după 35 de ani, nu pot să-mi închipui să stau fără ea. De-a lungul timpului am apreciat-o pentru fermitatea opiniilor’, spunea el în trecut, într-un interviu pentru Pro TV.
![](https://thumbor.unica.ro/unsafe/760x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2022/08/cover-VIVA-august-2022-small-30-10-764x1024.jpg)
Ce spunea Adrian Năstase despre fii și soția lui
Cei doi au împreună doi fii: Andrei și Mihnea. Cel din urmă chiar i-a călcat pe urme tatălui său și s-a implicat în mod activ în politică, înscriindu-se chiar în Partidul Social Democrat.
„Am doi copii frumoşi, o soţie pe care o iubesc şi care mă iubeşte. Fără ei, nu cred că aş fi putut realiza tot ceea ce am realizat şi nu cred că aş fi avut puterea de a merge mai departe în ciuda greutăţilor şi a răutăţilor’, mai spunea Adrian Năstase despre familia sa.